Izvorul Tămăduirii – tradiții si obiceiuri

Asa cum se obisnuieste la mai toate sarbatorile mari, la noi, la crestin-ortodocsi, exista traditii si obiceiuri care inca se mai practica de Izvorul Tamaduirii. Astfel, dis-de-dimineata, credinciosii merg la biserica sa asiste la slujba de sfintire a apelor. Exista credinta ca cei care beau apa sfintita in aceasta zi, numita si agheasma sau aiasma, in unele locuri, se inzdravenesc si sunt protejati de boli si duhuri rele pentru un an intreg.
Dupa ce sfinteste apa, cunoscuta si sub denumirea de Aghiazma Mica, spre deosebire de Aghiazma Mare care se sfinteste numai o data in an, la Boboteaza, preotul ii stropeste pe credinciosi, in timp ce se canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau.”
In unele zone din tara, inca se mai pastreaza obiceiul ca in aceasta zi preotii sa mearga la izvoarele de apa pentru a le sfinti ca nu cumva sa sece sau sa permita adapostirea duhurilor rele prin preajma lor. Apa sfinţită acum are efecte dovedite asupra sănătăţii fizice şi spirituale. În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. De asemenea, cu Agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.
Se crede, de asemenea, ca ziua Izvorului Tamaduirii este, pentru fantanari, cea mai buna zi din an. In aceasta zi, in adancuri, apele sunt zbuciumate, fac mult zgomot si izvoarele sunt mult mai usor de detectat.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

La țară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei. Cu această apă se stropește casa, lucrurile din casă, gospodăria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, mașinile și, în general, toate dependințele omenești, fără deosebire. Apa care rămâne de la sfințire, se pune într-un vas la un loc curat și se ia în fiecare dimineață pe nemâncate după anafură, când suntem curați trupește și sufletește și ne-am împlinit rugăciunile dimineții. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineață.
Bolnavii mai pot fi stropiți și cu Agheasma Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este așezată în calendar după Sfintele Paști, în Vinerea din Săptămâna Luminată.

Fiecare creștin trebuie să aibă în casa sa, în sticle curate, la un loc curat, cele două feluri de apă sfințită: Agheasma Mare și Agheasma Mica. De asemenea, trebuie să mai aibă anafură (pâine sfințită) și ulei sfințit de la Sfântul Maslu. Astfel, dimineața, după ce ne sculăm, ne spălăm, ne îmbrăcăm, ne închinăm și spunem rugăciunile dimineții, luăm o bucățică de anafură, înghițim de trei ori Agheasma Mica și ne ungem pe frunte în semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfințit la Sfântul Maslu.

Tot legat de modul de folosire al apei sfințite:

  • oricine poate consuma apă sfințită cu condiția să nu mănânce și să nu bea nimic după orele 24, adică miezul nopții, pentru ca ziua următoare să o începem cu harul lui Dumnezeu, ce se află în această apă sfințită;
  • pentru cei căsătoriți, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apa sfințită este „curățenia trupească”;
  • elevii și studenții pot să bea dimineața, înainte de masă, să se stropească pe frunte și pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înțelegere și pricepere;
  • se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviință (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavolești);
  • celor bolnavi, apa sfințită le este de mare trebuință: să o bea pe nemâncate, să-și stropească hainele de pe ei și rănile sau locurile dureroase;
  • grajdul animalelor se poate stropi în fiecare lună cu apă sfințită dar mai ales când apar diferite boli la animale sau păsări;
  • este indicat ca grădinile și țarinile să se stropească cu apă sfințită atât la semănat și recoltat, cât și la apariția dăunătorilor sau altor boli;
  • mașinile și orice utilaj cu care lucrăm, de asemenea sa se stropească cu apă sfințită împotriva accidentelor;
  • femeile pot folosi apa sfințită numai în perioada de curățenie.

Prin împărtășirea în fiecare zi cu aceste elemente sfințite, cu credință, cu rugăciune și cu post, se dobândește sănătate trupească și sufletească, se întărește credința, se sfințește tot ce ține de casele oamenilor și se alungă diavolii, teama, frica de moarte, visele rele și orice primejdie. Acea zi este binecuvântată de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *