De ziua Sfântului Ioan Botezătorul

*Sărbătoare magică – Drăgaica sau Sânzienele

În fiecare an, pe data de 24 iunie, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, se prăznuieşte sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica, în această zi fiind un obicei în a se organiza serbări câmpeneşti. După tradiţia populară, noaptea ce precede această zi este una magică, în care minunile sunt posibile, când forţele benefice dar şi cele negative ajung la apogeu şi orice se poate întâmpla.
Conform legendelor, Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri, ieşind de obicei noaptea şi dănţuind în horă. Ele dau puteri deosebite plantelor – florilor şi buruienilor, acestea căpătând proprietăţi vindecătoare. De asemenea, sărbătoarea de Sânziene reprezintă şi o sărbătoare a tinereţii şi a iubirii, o zi de cântec şi de joc, un prilej de întâlnire a tinerilor care doresc să-şi unească destinele. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează să se căsătorească se adună la căderea serii în sat, petrecând cu joc şi voie bună. Tot în ajunul acestei zile se culeg flori de scaieţi care se tund de puf şi se aşează în streaşină sau pe pervazul caselor pentru a fi stropite de rouă. Se zice că după cât creşte puful florii peste noapte, se poate stabili norocul pe care-l va avea persoana în timpul anului şi cât se vor împlini dorinţele.
Sărbătoarea Sânzienelor este legată şi de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii. În această zi ţăranii gospodari aşază câte un spic de grâu pe grindă sau în şură, sperând ca până la acea înălţime să li se adune grânele pe care le vor recolta.
Sânzienele pot avea însă şi efecte distructive, în anumite situaţii, când oamenii le nesocotesc ziua; ele pot stârni furtuni şi vijelii, pot aduce grindină, lasă câmpurile fără rod, pot lua minţile oamenilor etc.
În Imperiul Roman, Rosalia era una dintre cele trei mari sărbători dedicate cultului morţilor şi a rămas în perioada creştină sărbătoarea depunerii de trandafiri pe morminte. Vechiul nume de Sânziana pe care datina i l-a atribuit este de fapt o denumire latină a “Sanctei Diana”. În mitologia română, Sânzienele sunt cunoscute şi sub alte denumiri, precum Iele, Dânse, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi multe altele, în funcţie de regiune. În limbaj popular, sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaicelor mai este denumită şi Amuţitul Cucului, deoarece cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară – care coincide cu sărbătoarea religioasă Buna Vestire sau Blagoveştenie, până la solstiţiul de vară – Sânziene şi sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie. Se spune din popor că atunci când cucul încetează să cânte înainte de Sânziene înseamnă că vara va fi secetoasă.
La 24 iunie, mănunchiuri de sânziene proaspete împodobesc ferestrele, porţile şi streşinile caselor deoarece, potrivit superstiţiilor, aceste flori îi apără pe oameni de agresiunea duhurilor rele şi aduc noroc în case. În ziua de Sânziene, la sate, femeile se scoală de dimineaţă şi scot afară toate lucrurile de prin lăzi ca să joace Zânele pe ele, pentru a le feri de molii şi să le împrospăteze, întreaga sărbătoare aducând un aer de înnoire.
Noaptea de Sânziene este considerată o noapte magică, când porţile cerului se deschid şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta se fac practici de pomenire a morţilor numite Moşii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. În zona Moldovei, creştinii ortodocşi se roagă la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în speranţa că vor scăpa de necazuri şi boli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *