Inceput de saptamana in siguranta pentru elevii braileni
Debutul acestei săptămâni i-a găsit din nou pe poliţişti printre elevii din municipiul şi judeţul Brăila, într-o nouă serie de activităţi preventive derulate în cadrul Campaniei naţionale „Şcoala în siguranţă”.
După un început de an şcolar marcat de emoții și entuziasm la reîntâlnirea cu profesorii și colegii, şi care a presupus nu doar reluarea activităţilor didactice, ci şi întâlniri educativ-preventive ale şcolarilor brăileni cu polițiștii, primele două zile ale acestei săptămâni le-au oferit din nou elevilor ocazia de a discuta despre siguranţa lor, cu oamenii în uniformă.
De recomandările poliţiştilor s-au bucurat, de această dată, elevii Şcolilor Gimnaziale „Radu Tudoran”, „Fănuş Neagu” şi „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Brăila şi cei ai Şcolilor Gimnaziale Cazasu, Viziru, Lanurile şi Tufeşti.
Plecând de la principalele riscuri de victimizare la care sunt expuşi copiii, poliţişti de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciul Rutier, Biroul de Ordine Publică, Biroul Rutier şi Secţia 5 Poliţie Rurală Viziru le-au prezentat celor mici regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte atât în calitate de pietoni, cât şi ca pasageri în autovehicule, măsurile de precauţie pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când sunt abordaţi de persoane necunoscute, precum şi cele de protejare a bunurilor personale.
Nu au fost uitate nici informaţiile privind consecinţele comportamentului violent şi modalităţile de gestionare a conflictelor care pot apărea în mediul şcolar, precum şi de rezolvare a eventualelor situaţii de abuz la care minorii pot fi supuşi în mediul şcolar sau pe internet.
Copiii care s-au întâlnit cu oamenii legii știu acum că:
- este util să adopte un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur şi fără să fie agresivi în atitudine sau limbaj ;
- atunci când se întorc de la școală este bine să meargă direct acasă și să respecte regulile de circulație;
- este important să solicite ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi șicanează, izolează, umilesc sau jignesc;
- este indicat să evite să aibă asupra lor obiecte valoroase.