Minori spargatori de automate de cafea
În data de 12.12.2017, în jurul orei 03:20, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Brăila, aflându-se în misiune, s-a autosesizat că persoane necunoscute au distrus un automat de cafea sustrăgând banii şi au depistat două persoane care din cauza orei inaintate, a locului unde au fost depistaţi au ridicat anumite suspiciuni.
Aceştia au fost interceptaţi şi legitimaţi iar în urma controlului corporal efectuat asupra persoanelor în cauză a fost descoperită, la fiecare dintre acestia, câte o sumă de bani. Întrebaţi de unde au banii, a căror provenienţă nu au putut să o justifice, jandarmii au trecut la verificări. Din verificările efectuate au rezultat că aceştia pot fi spărgătorii automatului de cafea situat la intersecţia dintre Calea Călăraşilor şi str. Griviţa.
În cauză s-a întocmit proces verbal de sesizare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 CP şi ,,furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 229 CP.
Cei doi minori au fost predaţi lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Braila pentru continuarea cercetărilor.