Jandarmii brăileni de sărbatori la datorie

Din experienţa anilor anteriori, ca urmare a specificului acestei perioade a anului caracterizată de multitudinea activităţilor derulate cu ocazia sărbătorilor tradiţionale, în spaţiul public sunt organizate manifestări la care participă un număr important de persoane, lucru ce impune o prezenţă activă a structurilor Ministerului Afacerilor Interne în zonele şi mediile care pot afecta siguranţa persoanelor şi bunurilor acestora, în scopul asigurării climatului de normalitate publică.

Ca în fiecare an, pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila prioritare sunt misiunile de asigurare a ordinii publice care se vor desfăşura la nivelul judeţului şi la care se preconizează participarea unui public numeros, prilejuite de:

–  22.12.2017  Comemorarea Revoluţiei din 1989;

–  25.12.2017 Naşterea Domnului – Crăciunul;

–  27.12.2017  Sărbătorirea Sfântului Ştefan;

–  31.12.2017 – 01.01.2018 Revelionul;

–  06-07.01.2018  Boboteaza şi Sfântul Ioan ;

– concertele sau alte manifestări cultural artistice organizate în spaţiul public pe perioada sezonului de iarnă;

Pe lângă aceste activităţi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila va acţiona, în cooperare cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, preponderent al faptelor ilegale specifice acestei perioade şi, după caz, pentru participarea la acţiuni de căutare – salvare a persoanelor dispărute sau accidentate în aceste zone sau pentru a participa în sprijinul autorităţilor sau persoanelor în cazul unor situaţii de urgenţă (calamităţi, căderi masive de zăpadă, evacuare de persoane etc.).

Prin structurile mobile de ordine publica si interventie ale Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila  din localitatile Braila, Ianca , Insuratei se vor intreprinde masuri si activitati specifice :

  • mentinerea si asigurarea ordinii publice pe timpul slujbelor religioase cu ocazia sarbatoririi Craciunului şi Sf.Ioan la lăcaşele de cult din localitatile mentionate mai sus;
  • asigurarea ordinii publice în localitatile unde se vor organiza revelioane in aer liber;
  • intensificarea misiunilor de ordine publica prin sistemul patrularii mixte cu Politia, conform Ordinului M.A.I.nr.60 /2010 în localităţile Brăila, Ianca, Insuratei ;
  • reducerea timpului de răspuns a structurilor mobile de ordine publică sau de interventie, in situatia producerii unor evenimente in zona de responsabilitate.

Deasemenea, în perioada  Sărbătorilor de Iarna in functie de dinamica situatiei operative se vor constitui rezerve de interventie zonale(in localitatile Ianca si Insuratei) care vor avea urmatoarele obiective:

  • reducerea timpului de raspuns in situatia producerii unor evenimente in zona de responsabilitate;
  • sprijinirea celorlalte institutii in domeniul ordinii publice in cazul unor tulburari grave a ordinii  publice ce necesita interventia pentru restabilirea acesteia-atributie ce revine exclusiv institutiei noastre;
  • actiunea promptă a efectivelor mobile de ordine publica si interventie la solicitarile prin telefonul de urgenta ,,112” pentru toate sesizarile ce vor fi repartizate Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila  .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *