Vrei sa fii mire sau mireasa? Platesti!

Stim cat de importanta este casatoria pentru fiecare cuplu! Tinerii care s-au hotărât să spună cel mai important DA, din viaţa lor, în faţa ofiţerului de Stare civilă, trebuie să se gândească de două ori, atunci când îşi aleg ziua, data, ora dar si locatia unde v-a avea loc elibererea certificatului de casătorie.

De aceea va punem la dispozitie actele necesare pentru a sti cu ce documente sa va prezentati la starea civila din Braila. Odată cu declaraţia de căsătorie, viitorii soţi prezintă următoarele acte: 1. Actul de identitate – în original şi copie; 2. Certificatul de naştere – în original şi copie; 3. Certificatul medical prenupţial; 4. Certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători. Iata ca daca mai vrem ca oficierea sa se faca in zi nelucratoare adica sambata sau duminica, vom plati o taxa speciala de 165 de lei. Filmarea si fotografierea „profi de catre meseriasi” in incinta starii civile alaturi de neamuri, atunci cand „pupi” mireasa, semnezi actul de casatorie alaturi de ofiterul starii civile si viitorii nasi, te costa. Taxa acces pentru filmarea casatoriei este 30 lei/eveniment, taxa acces fotografiere 20 lei/eveniment. Daca vrei ca angajatii starii civile sa vina cu registrele si dosarele in Gradina Mare, Teatrul „Maria Filotti”, (mai era o locatie la Manastirea Lacu Sarat, dar trebuie aprobare de la Galati), trebuie platita taxa speciala pentru oficierea casatoriilor in alte locatii in afara sediului Primariei, locatii stabilite prin dispozitie a Primarului municipiului Braila, este de 100 de lei/eveniment.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *