De Buna Vestire se mănâncă peşte

Azi, 25 martie, este Buna Vestire, sau Blagoveştenie sau ziua cucului, fiind prima dezlegare la peşte din acest post. În alţi ani, dezlegările au fost prilejuri numai bune pentru unii dintre comercianţii de peşte să crească preţurile la produsele de pe „tarabe”. Viitoarea dezlegare la peste va fi peste o saptamana, de sărbătoarea Floriilor, pe 1 aprilie. Asa că doar creştinul care nu pune carne, ouă şi brânză pe masă tot postul, o să dea bani pe o bucată de peşte, indiferent cât ar costa ea! Ei bine, nici în acest an peştele nu-i chiar aşa de ieftin. Totul este să ai timp şi răbdare să umbli din pescărie în pescărie, ca să găsesti cel mai ieftin şi mai proaspăt peşte.

Prin pescăriile din Piaţa Mare sau din alte piete din Brăila, cel mai ieftin sortiment pe peşte pe care l-am găsit a fost babuşca, de patru lei kilogramul. Novacul mare se dădea cu 6,5 lei kilogramul iar cel mai ieftin sortiment de caras costa 7,5 lei kilogramul. Pentru carasul mai mare, plătiţi 10 lei pe kilogram. Crapul mare, cu icre, se vinde cu 13 lei kilogramul, iar şalăul ajungea de la 28 lei până la 35 lei. Ştiuca la 19 lei kilogramul iar somnul la 22 lei kilogramul.

Scrumbia fie ea de Dunăre sau de import, se vinde cu preţuri care încep de pe la 25 lei kilogramul şi ajung pană la 27 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *