Premii pentru elevii brăileni de la liceul de artă

Peste 150 de elevi și cadre didactice din întreaga țară, au participat in perioada 2-5 aprilie 2018, la Olimpiada Naţională de Arta Actorului, ce sa desfasurat la Colegiul de Arte Regina Maria Constanța.

Olimpiada Naţională de Arta Actorului  este o competiţie rezervată elevilor din învățământul de artă, clase cu specializarea arta actorului, desfășurată pe două secțiuni:

  1. a) individual, cu participarea elevilor claselor a XI-a și a XII-a; la secțiunea individual, elevii concurează separat pe sexe şi pe ani de studiu.
  2. b) trupe de teatru, cu participarea elevilor selecționați din oricare din clasele ciclului liceal. La secțiunea trupe de teatru, concurează trupe compuse din maximum 15 elevi.

În fiecare an, olimpiadele naționale devin prilej de competiție, descoperire, depășire, evoluție, dar și de emoție a  confruntării spiritelor alese și înalte ale elevilor care s-au pregătit temeinic să devină cei mai buni și să reprezinte România la etapele internaționale.

De la Braila au participat elevi de la Liceul de Arta “Hariclea Darclee”, sub indrumarea directorului acestui liceu, prof. Nicoleta Branzea.

La sectiunea individual clasa a XI-a, premiul III, i-a revenit elevului de la Liceul de Arta “Hariclea Darclee”, Simion Andrei Paraschiv, cu media finala 9.17.

La sectiunea individual clasa a XII-a, mentiune ia revenit elevului Leonte Dorian, cu media finala 8, 85.

La fete individual clasa a XI-a, eleva Vizireanu Bianca  Violeta, cu media finala de 8,71, a casticat mentiune. Tot la fete individual, clasa a XII-a, pe locul 7, cu media de 7,99, a fost eleva Rahaianu Andreea.

La sectiunea trupa, Liceul de Arta “Hariclea Darclee”, a prezentat piesa “Si fluturii sunt liberi la … Chicago”, o adaptare de Nicoleta Branzia dupa L. Ghershe si B.Fosse, clasandu-se pe locul 8, cu un punctaj final de 8,30.

Felicitari tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *