„Caravana Racilor” a dat startul la Festivalul berii de la Braila – galerie foto

Pentru prima oara la Braila, „Caravana Racilor”, inclus in Festivalul Berii Timisoreana, a luat contact cu braileanul pofticios de fructe de mare dar si de racii dunareni. Numai privelistea standului unde se pregateau racii, scoicile, caracatitele, crevetii, puii de balta si multe alte specialitati, iti lasa gura apa, sa gusti macar un pic din ceea ce se expunea spre vanzare. Pentru pofticiosi delicatesele nu prea stateau la indemana si portofelul oricui.

1

La asemenea ocazie trebuie sa mananci macar cate o portie din fiecare, pentru a avea habar ce si cum sunt si plus ca terasa cu bunatati mai sta sambata si duminica, asa ca tentatia este mare. Sub deviza „Secretele nu se spun, se gusta”, colegii de presa de prin televiziunile nationale, veniti din Galati, ca Braila nu mai are nici televiziune locala, au vrut sa afle retetele piperate ale Caravanei. Pentru o portie de 500 de grame de raci fierti, „pofta” o platesti cu 35 lei, pentru creveti in sos de vin, 200 de grame dam 35 de lei, rapane ca la Sulina, 250 de grame costa 35 de lei, pui de balta in sos de vin, 250 de grame, costa 35 de lei, creveti in sos de vin, 200 de grame, tot 35 de lei, tentacule in sos picant, o portie de 200 de grame, ne costa 30 de lei, scoicile in sos de vin, o portie de 500 de grame este 25 de lei, crevetii pane, 200 de grame, 20 de lei, etc.

2

Azi, de la ora 12.00, singurul stand care facea vanzare era cel cu preparate delicate, restul tonetelor de pe aleea stadionului din Parcul Monument, cel cu porumb fiert (in luna mai ?), cu gogosi bile, cu inghetata, cu mici si carnati sau costume nationale, vanzatorii stateau „si se bateau de musca”. La rondou, „tiribombele” abia se montau, iar scena pe care vor urca artistii de valoare era coborata din scripeti „de caldura”. Lume… pe ici pe colo. Mai multi din partea „mestesugarilor” ambulanti.

7

„E ora pranzului, e vineri si braileanul este la munca sau la masa. Poate seara cand incepe spectacolul vor veni mai multi oameni. Sigur maine sau poimaine vor fi mai multi.”, ne spune o braileanca. O intrebam daca a gustat din bunatatile Caravanei Racilor: „As fi vrut sa mananc de curiozitate, dar rapanele inca nu-s gata iar scoicile abia acum le-a pus la foc. Noroc cu ei ca am vazut reteta, poate am sa cumpar scoici sau raci de la piata si-am sa fac acasa”, ne mai spune braileanca, care nu a vrut sa isi spuna numele. Locatia-Aleia Stadionului, in care sunt amplasate tonetele este si soseaua de acces a autobuzelor dar si a autoturismelor celor ce au treaba la Stadionul Municipal, iar daca se nimereste sa treaca pe acolo f-un autovehicul, vizitatorul trebuie sa isi ia odraslele sa le fereasca pana trece „mastodontul motorizat de fier”. Noroc cu politia locala ca asigura ordinea si disciplina, la asemenea sarbatori.

8a764

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *