Plouă, plouă si iar plouă! Vezi când se opresc ploile

De astăzi 24 iulie, de la ora 11.00 si până mâine 25 iulie, la ora 21.00, 25 de judete sunt sub cod galben de vreme severă. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă.
În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice și în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Tot in aceeasi perioadă judetele Tulcea si Constanta sunt sub Cod Portocaliu de ploi abundente;
În Dobrogea vor fi intervale de timp în care va plouă abundent și se vor acumula local cantități de apă de 40-50 l/mp și izolat 70-80 l/mp.

De precizat ca instabilitatea atmosferică se va menține accentuată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

La Brailă posibil ploi până joi noapte, vineri si sâmbătă, 27 si 28 iulie, soare si temperaturi de 30-31 de grade, duminică ziua 50% sanse de ploaie, iar luni noaptea plouă răzlet. De marti, 31 iulie se opresc ploile si până la sfârsitul lunii august este cald.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *