Primarul Dragomir aplică propunerea liberalilor și cumpără autobuze și tramvaie electrice

Biroul de presa PNL Braila, a trimis astazi, redactiei „Cronica de Braila”, acest comunicat de presa:

„Decizia de a cumpăra pentru municipiul Brăila 11 autobuze electrice, 10 tramvaie electrice noi, 11 stații de încărcare rapidă și trei stații de încărcare lentă este un succes al grupului consilierilor PNL Brăila, care au avut această inițiativă încă de la începutul acestui an. Hotărârea a fost aprobată joi, 26 iulie 2018, în ședința Consiliului Local Municipal Brăila.

La construcția bugetului pe 2018, una dintre propunerile PNL a fost achiziția de mijloace de transport în comun electrice, care au o serie de avantaje evidente: cresc siguranța în trafic, măresc gradul de confort al pasagerilor, diminuează poluarea și, deloc de neglijat, micșorează costurile transportului în comun. Liberalii au identificat și o variantă pragmatică de realizare a investiției: achiziționarea integrală a mijlocelor de transport și plata acestora în decurs de cinci-șapte ani. Propunerea a fost respinsă, așa cum s-a întâmplat cu toate amendamentele liberalilor, indiferent de oportunitatea sau importanța acestora.

”După mai bine de jumătate de an, Marian Dragomir pare să fi înțeles, în sfârșit, importanța transportului electric. Ne bucurăm că, deși a durat atât de mult până să își dea seama că varianta este una viabilă și eficientă, primarul a acceptat și aplică propunerea PNL. și ține cont de propunerea noastră. Până la urmă, important este că se realizează ceva pentru comunitate, că brăilenii vor beneficia de un transport în comun modern și civilizat, iar costurile suportate din bugetul local vor fi minime”, a precizat Adrian Tabarac, consilier local și președintele Organizației municipale PNL Brăila.

Liberalii spun că următorul pas, după implementarea transportului electric, va fi scăderea prețului la biletele și abonamentele pentru transport public, în condițiile în care costurile cu motorina vor dispărea, iar cheltuielile de exploatare se vor reduce considerabil.

De asemenea, liberalii așteaptă să fie aplicată cât de curând și propunerea lor de eliminare a taxei pe apă de ploaie din facturi, în condițiile în care, în urma demersului deputatului PNL Vasile Varga, administrațiile locale pot face acest lucru, printr-o simplă hotărâre de consiliu local”, se specifica in comunicatul de presa.

Biroul de Presă PNL Brăila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *