Exerciţiu tactic de cooperare la CUP Brăila

În data de 20.09.2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila a organizat şi desfăşurat un exerciţiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, având ca temă „Managementul integrat al forţelor de intervenţie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident chimic”.

În cadrul exerciţiului s-au urmărit  perfecţionarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat şi antrenarea structurilor de intervenţie în vederea gestionării unor situaţii de urgenţă complexe, verificarea şi creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă a personalului structurilor de intervenţie şi a tuturor factorilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de un accident la un obiectiv sursă de risc chimic, verificarea modului de realizare a fluxului informaţional pentru gestionarea situaţiilor create şi menţinerea cooperării între componentele sistemului integrat, verificarea viabilităţii Planurilor de cooperare şi a procedurilor operaţionale de acţiune, testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie între forţele participante la exerciţiu, identificarea disfuncţionalităţilor şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestor activităţi.

Exerciţiul a fost structurat în trei situaţii tactice:

SITUAŢIA TACTICĂ NR. 1

În ziua de 20.09.2018, în jurul orelor 10.00, personalul din cadrul dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila este anunţat prin S.N.U.A.U. – 112, despre producerea unei scurgeri accidentale de clor la staţia de tratare a apei din muncipiul Brăila.

Din primele informaţii furnizate de către reprentantul operatorului economic s-a format unui nor de substanţă în incinta secţiei, existând pericolul extinderii frontului de poluare către locuinţele din imediata apropiere.

O persoană de la locul de muncă se află în stare de inconştienţă din cauza inhalarii şi contaminării cu substanţa chimică.

SITUAŢIA TACTICĂ NR. 2

Pe timpul operaţiunilor de cercetare a zonelor contaminate de către personalul echipei CBRN, comandantul intervenţiei este informat că în zona apropiată acţiunilor de intervenţie, în subsolul tehnologic al unui decantor la o adâncime de cca. 5 metri, a fost identificată o persoană care nu a răspuns apelurilor membrilor echipajului.

SITUAŢIA TACTICĂ NR. 3

Pe timpul derulării acţiunilor de intervenţie, comandantul acţiunii este anunţat de faptul că la magazia de materiale din cadrul obiectivului a izbucnit un incendiu care se manifestă cu violenţă la acoperişul acesteia, cu posibilităţi de propagare la pavilionul administrativ.

Pentru rezolvarea situaţiilor tactice ale exerciţiului au participat membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Brăila, grupa operativă, trei echipaje de intervenţie-stingere, un echipaj de descarcerare grea, un echipaj de alpinişti şi un echipaj de cercetare şi evaluare CBRN, un echipaj SMURD şi voluntari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, un echipaj din cadrul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, două echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi personal din cadrul Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila – Uzina de apă din municipiul Brăila.

 2.isu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *