Aproape 450 de elevi din Brăila, beneficiari de “Bani de liceu”

Programul de sprijin financiar „Bani de liceu”, continuă şi anul acesta. Elevii care urmează cursurile învăţământului liceal şi care provin din familii cu venituri reduse primesc de la stat bani pentru a-şi continua studiile şi a nu abandona şcoala.

Astfel, începând din anul şcolar 2018 – 2019, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute de lege, suma de 250 de lei. Pe lângă indexarea acestei sume, de la 180 de lei pe lună, a fost majorată şi valoarea plafonului maxim de acordare a bursei, de la 150 de lei la 500 de lei pe lună, pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală.

La data de 7 noiembrie 2018, pentru judeţul Brăila, au fost aprobate toate solicitările a celor 442 de elevi, pentru anul şcolar 2018 – 2019, cu 53 de elevi mai mulţi decât anul trecut. Banii vin însă şi cu nişte condiţii. Elevii trebuie să frecventeze cursurile şi să nu acumuleze multe absenţe nemotivate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *