„Pelerini pe cărările sfinţilor“ în municipiul Brăila

Marţi, 4 decembrie 2018, la Brăila au debutat manifestările pastoral-misionare dedicate Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorului spiritual al municipiului, prin procesiunea „Călători pe cărările sfinţilor“.

Începând cu ora 16.00, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian împreună cu 100 de preoţi din Galaţi şi Brăila, cu copii şi tineri de la şcolile şi liceele brăilene, majoritatea participanţi la proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, cu numeroşi tineri îmbrăcaţi în portul popular al zonei Dunării de Jos, precum şi cu credincioşi de toate vârstele, purtând pe braţe raclele cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Nectarie din Eghina, au pornit în procesiune de la biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“, pe Calea Călăraşilor, până la biserica ce se află sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.

La biserica ocrotită de Sfântul Nicolae, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, la finalul căreia a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, evidenţiind totodată rolul important pe care sfinţii îl au în viaţa credincioşilor.

„În semn de binecuvântare în această seară, pe bulevardul principal din oraşul Brăila au fost purtate în procesiune moaştele Sfinţilor Ierarhi Nicolae şi Nectarie din Eghina, faţă de care credincioşii au o deosebită evlavie.

Avem bucuria în preajma acestei sărbători de a-l primi sufleteşte în mijlocul nostru pe Sfântul blând şi aducător de daruri Nicolae, care este aşteptat în fiecare an, mai ales de către copii şi tineri.

Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi credincioşii, iar acest pelerinaj să ne fie tuturor de folos pe calea către Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului“,  a precizat Părintele Arhiepiscop.

După momentul liturgic din biserică, odoarele sfinte au fost scoase spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada acestei biserici, unde vor rămâne până la sfârşitul manifestărilor duhovniceşti prilejuite de cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae în municipiul Brăila.

În cele câteva ore, foarte mulţi credincioşi s-au rugat şi au sărutat cu evlavie sfintele moaşte.

Credincioşii se pot închina Sfintelor Moaşte la biserica „Sf. Nicolae“ din municipiul Brăila, până în data de 6 decembrie 2018, când, după Sfânta Liturghie arhierească sfintele moaşte se vor întoarce la Galaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *