POLIȚIȘTII BRĂILENI  LA DATORIE, ÎN MINIVACANȚA DE CRĂCIUN

Peste 850 de poliţişti vor acţiona în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Crăciunului, pentru ca oamenii să petrecută în linişte şi siguranţă.

În caz de nevoie, apelați la Serviciul 112 sau adresați-vă celui mai apropiat polițist.

 Inspectoratul de Poliție Județean Brăila este la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada 21-26 decembrie a.c., pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel încât sărbătorile să fie petrecute în linişte.

Astfel, folosind peste 60 de autospeciale, în medie, zilnic, 145 de polițiști vor acționa în teren, dintre care peste 100 sunt de la structurile de ordine publică, 25 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv:, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pe drumurile publice, pe principalele artere, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic aparatele radar.

Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, polițiștii vor desfășura activități în domeniul menținerii și asigurării ordinii publice, prevenirii violenței stradale, al siguranței rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economico-financiare.

Se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă și a articolelor pirotehnice.

SĂRBĂTORI FERICITE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *