„Bună dimineaţa la Mos Ajun. Ne daţi ori nu ne daţi, ne daţi ori nu ne daţi, ne daţi, ne daţi? Am venit si noi odată…”

  • Azi este Ajunul Crăciunului şi Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia

Iată că mult aşteptatele sărbători religioase sau sărbătorile de iarnă au sosit. Porcul l-am tăiat de Ignatie Teoforul. Astazi, pe 24 decembrie o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia, dar este şi Ajunul Crăciunului. Pentru cei care au reuşit să ţină post este bine ca numai seara, să se mănânce grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină, împodobirea bradului, dar şi aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun. Ziua cea mare este în zi de vineri 25 decembrie, când va fi Naşterea Domnului sau Crăciunul, zi de Harţi, când, după slujba oficiată de preoţi fiecare credincios se va împărtăşi în faţa altarului. În această zi în fiecare gospodărie, aşa cum zice tradiţia Crăciunul, prima zi se petrece în familie. La masa de prânz copiii, părinţii, neamurile se strâng pentru a gusta din bucatele pregătite de gazdă. A doua zi de Crăciun este Soborul Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim de la Tismana sau Sâmbăta după Naşterea Domnului. În această zi finii, merg în vizită la “părinţii spirituali” cu merinde şi colac. Duminică a treia zi de Crăciun, îl vom prăznui, pe Sf. Ap. Întâiul Mc. şi Arhid. Ştefan. De anul nou, pe 1 ianuarie 2010, în toate bisericile din Brăila se va prăznui Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ierarh Vasile cel Mare, iar a doua zi va fi sâmbăta dinaintea Botezului Domnului. Pe data de 5 ianuarie este Ajunul Bobotezei, când se va ţine post negru, iar pe 6 ianuarie brăilenii sunt invitaţi să participe pe faleză la slujba şi aruncarea crucii în Dunăre, cu ocazia Botezului Domnului, cea care încheie şirul de sărbători de iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *