De Revelion, pompierii la datorie

În perioada minivacanţei de Revelion, peste 4.900 de pompieri cu 790 autospeciale de stingere vor asigura zilnic misiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență. Pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, de la începutul lunii decembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane.

La niciunul dintre obiectivele controlate nu au fost constatate încălcări grave care să impună aplicarea sancțiunii de oprire a funcționării. Verificările vor continua la aceste categorii de obiective și în perioada următoare, pentru înlăturarea potențialelor disfuncționalități care pot pune în pericol viața cetățenilor. Totodată, specialiştii ISU au asigurat instruirea angajaţilor, astfel încât în cazul unui incendiu să fie în măsură să sprijine acțiunile de evacuare a clienților și limitare a propagării flăcărilor.

În noaptea de Anul Nou, echipaje de pompieri și paramedici SMURD vor fi dislocate în apropierea zonelor unde vor fi organizate evenimente publice cu participare mare din rândul cetățenilor. Întrucât în această perioadă vor fi utilizate jocuri de artificii cu articole pirotehnice, personalul specializat a analizat solicitările primite în acest sens din partea organizatorilor și a eliberat 214 acorduri. În plan operațional, aproximativ 300 echipaje medicale SMURD, peste 100 de echipaje de descarcerare și 43 autospeciale pentru victime multiple vor asigura, zilnic, răspunsul la urgenţele medicale și misiunile de descarcerare.

RECOMANDĂRI

Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice, trebuie respectate în totalitate instrucțiunile producătorului și verificată integritatea ambalajului, iar în situaţia în care acesta este deteriorat se evită utilizarea produsului. Chiar și pentru materialele care prezintă un nivel de risc foarte scăzut, accesul copiilor este strict interzis.

În cazul în care anumite materiale sunt nefuncționale nu se va încerca reaprinderea lor. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau în alte mijloacele destinate încălzirii. Reamintim cetăţenilor că pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare și care prezintă un pericol redus pentru utilizatori (ex: beţişoare bengale, jerbe, granule scânteietoare, şerpi, scântei, pocnitori cu confetti). Nu în ultimul rând, IGSU atrage atenția organizatorilor de evenimente cu aflux de persoane asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, respectiv:

 respectarea capacității maxime de utilizatori ai spațiului în care se desfășoară evenimentul;

 asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;

 asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;

 instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *