De la începutul anului Poliția Locală dă amenzi

În perioada 03 – 07 ianuarie 2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au depistat 6 persoane care au încălcat prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau pe cele ale Legii 61/1991.

Astfel, în data de 03 ianuarie 2019, au fost sancționați contravențional cu câte 1.000 lei fiecare, un brăilean în vârstă de 43 de ani, care a fost surprins în timp ce arunca gunoi menajer pe str. C. Petrescu / str. Smârdan, un alt bărbat în vârstă de 56 de ani, care a fost depistat în timp ce arunca gunoi dintr-o roabă pe str. Șoseaua Națională Veche/ str. Milcov și un tânăr de 22 de ani, care a depozitat resturi dintr-o canapea uzată pe str. Frumoasă.

IMG-20190107-WA0003

De asemenea, în data de 05.01.2019, un brăilean în vârstă de 51 de ani, a fost sancționat contravențional cu suma de 1.500 lei, pentru că nu a ridicat țigla depozitată de aproximativ 30 de zile în fața imobilului situat pe str. M. Kogâlniceanu. Totodată, în aceeași zi, în jurul orei 03.00, în Parcul Monument, au fost reținuți doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, care făceau scandal și își adresau cuvinte jignitoare. Cei doi tineri au distrus, de asemenea, unul dintre ornamentele amplasate în rondou, mai exact un ren.

IMG-20190107-WA0001

Tinerii au fost identificați și predați unui echipaj din cadrul Poliției Municipiului Brăila, în vederea continuării cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de distrugere. Pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, celor doi li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 200 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *