ACȚIUNEA „FOC DE ARTIFICII” , LA FINAL. 37 de tone de articole pirotehnice confiscate

Acțiunea națională „FOC DE ARTIFICII” a ajuns la final. De la declanșarea ei, Poliția Română a desfășurat mii de acțiuni de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice, ridicând, în urma neregulilor depistate, peste 37 de tone de produse.

În perioada 19 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au organziat 3.570 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 1.227 de persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.

În urma activităților, polițiștii au constatat 1.312 infracţiuni și au depistat 1.238 de persoane fizice şi juridice neautorizate, față de 1.293 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.

Totodată, au fost confiscate 37.723 de kilograme de articole pirotehnice (din categoriile F1, F2, F3 și F4, P1 și T1) și au fost retrase 19 autorizații de comercializare, fiind aplicate și 301 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 300.000 de lei.

Pentru protejarea copiilor și tinerilor cu privire la implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice, polițiștii au desfășurat 2.487 de activități de informare în școlile din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *