Atenţionare meteo de vreme severă în toată ţara

Așa cum vă spuneam ieri, 20 ianuarie, în articolul „Vremea se strică la Brăila”, iată că am avut dreptate! Meteorologii au emis astăzi, luni 21 ianuarie 2019, la ora 14.00, o informare meteo de ninsori şi vânt în toată ţara, valabilă începând de marţi dimineaţa, ora 05.00,  până miercuri după-amiază in jurul orei 14.00. În intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munții Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității. Începând din noaptea de marți spre miercuri (22/23 ianuarie) și în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *