Ca şi-nainte, ciolanu’!

Toată treaba a plecat, pleacă şi va pleca de la ciolan. E atât de făţos, atât de ademenitor şi, nu în ultimul rând, aducător de satisfacţii totale şi depline, încât vorba veche de când lumea “cine poate, oase roade”, a început să le facă poftă şi anumitor lideri sau reprezentanţi de partid. Şi pentru că orice trebuie să aibă un început, băieţii au început-o cu “corasonul”: oraşul este vraişte, oamenii, săraci lipiţi, locurile de muncă se pot număra pe degete, pensiile se „screm” să crească dar sunt tot mici comparându-le cu preturile din rafturile magazinelor cu alimente sau cu cea mai răsărită furnicuţă… Numai că plecarea lui Tudose, fostul expremier pe funcţie doar 6 luni în fruntea ţării dar şi preşedintele organizaţiei PSD Brăila, n-a făcut decât să încingă gândurile celor din opoziţie dar şi spiritele unor rândunici, chiriaci, bosnegi, turci şi alţii din organizaţia brăileană. Oare cine preia funcţia de preşedinte? Cine conduce partidul braileanului votant? Pe cine punem la cârmă? Pe cel care a fost sau cel ce va veni! Stancu s-a dus, Meiroşu Emilia şi Tudose Mihai au trecut în barca lui Ponta, oare cine mai pleacă? Cine rămâne? Cine va fi cel care va avea puterea de decizie? Ăi din fruntea oraşului s-au sfătuit şi au spus: “da, nene, ne-ntâlnim că treaba este cam creaţă, şi cum să nu o rezolvăm că doar suntem specialişti în asta de 30 de ani”, şi a mai trecut o zi din viaţa lor iar hotărârea „hotărâtoare” a venit. Cel mai „capabil” din organizaţie, cel care cu ceva vreme in urmă se spovedea la ziarişti că lui nu îi mai trebuie… şi ar fi cazul să se retragă din „meseria” de politician. Cel care a îndeplinit funcţia de senator din 2008, zece ani tocind pragurile uşilor numai la Guvernul României! Cine trebuia să preia frâiele PSD-ului şi să îl conducă? Nimeni altul “number one”… Ion Rotaru, născut la Bordei Verde de Brăila. Tot el care a dus greul acestei zone şi a hotărât soarta municipiului şi a judetului atâţia ani, el cu atâtea responsabilităţi la Guvern, a fost propus interimar ca preşedinte în locul lui Tudose. Oare alt „capabil” nu mai era? S-au au fost înlăturaţi „finuţ” să nu mai poftească la funcţii! Cât despre cârcotaşii introvertiţi de la alte partide, nu cred că merită să le mai facem reclamă, s-au bucurat că de… şi molarii lor ar ronţăii ceva ciolan! S-au bucurat degeaba deoarece acum organizaţia a renăscut ca pasărea Pheonix şi are la conducere un meseriaş interimar cu o experienţă de un deceniu. Degeaba pe la şedinţele consilierilor de la C.J. sau C.L.M., unii fac circ să îi vadă presa şi brăilenii cât de deştepţi şi tari sunt în opoziţie, tot circ rămâne!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *