Prinși la furat de lemne

Poliția Locală Brăila acționează în permanență în vederea prevenirii și combaterii depozitării deșeurilor de orice fel, de către persoanele fizice și juridice, pe domeniul public al municipiului Brăila precum și pentru combaterea distrugerii spațiului verde al municipiului.

Astfel, pe parcursul anului 2018 și până în prezent, au fost aplicate 388 de sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice care au fost surprinse încălcând prevederile în vigoare referitoare la respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila. Valoarea totală a acestor sancțiuni se ridică la aproximativ 230.000 lei. Facem precizarea că un procent important din sancțiuni a fost aplicat unor persoane depistate în timp ce aruncau deșeuri în zone limitrofe ale orașului, cum ar fi str. Eroilor, Șoseaua Dig Brăila – Galați, str. Arcului, str. Rândunicii, Șos. de centură, zona ANL Lacu Dulce, Șos. Baldovinești, str. Mecanizatorilor sau malul Dunării. Astfel, doar în aceste zone s-au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 78.000 lei.

În ce privește persoanele depistate în timp ce distrugeau spațiul verde al municipiului prin tăieri nelegale de arbori (cele mai multe efectuate în zona Parcului Monument), în perioada sus menționată au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 lei. Patru persoane au fost predate Poliției Municipiului Brăila în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de material lemnos. În plus, alte 8 persoane au fost sancționate contravențional cu suma totală de 3.800 lei, pentru însușirea de pe domeniul public a arborilor doborâți de intemperii sau toaletați de către serviciul de specialitate al Primăriei.

Cel mai recent caz este al unui bărbat de 44 de ani, depistat în data de 03.02.2019, în Parcul Monument, pe aleea secundară de lângă stadionul de atletism, în timp ce își însușea material lemnos din păduricea din spatele Muzeului. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei.

lemne

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *