Calvarul din cartierul Vidin se încheie. Restricții de drum pe strada Galați până marți

De aproape doi ani de zile locuitorii cartierului Vidin si nu numai, cei care erau nevoiți să treacă pe strada Galați până la capătul liniei de autobuz trebuia să îndure gropile si noroiul lucrărilor de reabilitare începute si neterminate de o societate căreia nici nu mai merită să îi dăm numele. Sâmbătă dimineta (9 martie 2019), primarul brăilei Marian Dragomir, a anunțat pe contul lui de facebook, că au început lucrările de asfaltare. Acum nu mai contează dacă se respectă stratul de asfalt sau dacă lucrarea este făcută pe toată lungimea străzii afectate plus gropile ce se întind de la strada Ulmului până la podul Brăilița, important este că „Drumul Oaselor”, asa cum l-am numit noi se repară.

„SAMBATA, DUMINICA, LUNI SI MARTI (adica pana pe data de 12 martie 2019) vor fi restricții de circulație deoarece SE ASFALTEAZA CALEA GALATI.
Se va turna primul strat de covor asfaltic pe tronsonul dintre Strada Ulmului și Capătul autobuzului 2. Apoi, in perioada urmatoare se vor ridica capacele de canalizare la nivel, și se va turna al doilea strat de asfalt.
Se va interveni în perioada următoare și pe celelalte tronsoane și la final vom finaliza cel mai complicat proiect care a generat multe nemulțumiri îndreptățite și o luptă permanentă pentru rezolvarea situației.
Evoluția proiectului:
– Se organizează licitație publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice
– Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor obliga Primaria Brăila sa nu descalifice din licitațe o societate aflată în insolventa
– Societatea in insolventa este declarată de comisie câștigătoare a licitației
– In cazul numeroaselor întâlniri acestia declara ca vor respecta termenele contractuale desi au fost somați de nenumarate ori ca nu respecta graficul de lucrări
– Primaria Brăila reziliaza contractul
– Judecătoria Brăila și Tribunalul Brăila anulează rezilierea contractului și menționează că până la finalizarea termenelor din contract acesta nu poate fi reziliat desi societatea abandonase șantierul
– La termen Primaria Brăila reziliaza contractul, executa garanția și solicita despăgubiri – 400% din valoarea contractului
– Se organizează o nouă licitație pentru expertiza – lucrări rămase de efectuat
– Se face expertiza, se aproba in Consiliul Local indicatorii tehnico economici
– Se organizează o nouă licitație și incep lucrările
– Se descoperă că datorită abandonarii lucrărilor fundatia străzii a fost grav afectată
Am explicat pe scurt istoricul acestui proiect dificil pentru a prezenta ca de cele mai multe ori respectarea legii conduce la astfel de situații imprevizibile pe care incepem sa le depășim”, a scris primarul brăilei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *