Ziua eroilor turci la Brăila

În fiecare an, pe 18 martie, ziua victoriei de la Canakkale din 1915, în Republica Turcia se marchează Ziua Eroilor Turci căzuţi la datorie, în ţară ori în afara graniţelor. În Cimitirul Eroilor Turci din Braila exista 754 de militari căzuţi in timpul Primului Razboi Mondial, din care 12 morminte în care se regasesc osemintele soldatilor turci, în timp ce de aceeași naționalitate au fost înhumați 742 în gropi comune.

Cu acest prilej, luni, 18 martie 2019, Consulul General al Turciei la Constanţa, domnul Sulhi Turan va adresa un mesaj, va depune o coroană de flori şi va păstra un moment de reculegere la Cimitirul Eroilor Turci din Brăila.

Alături de domnul consul general Sulhi Turan se vor afla domnul consul general adjunct Hasan Akdogan, atașatul comercial Kadir Yazihan, dl. Irfan Ergul (atașat), dl. Lt.Cdr. Cuneyt Aygun (ofițer legătură Forțe Navale Turce la Constanța) și Selma Mutalîp (translator).

La ceremonia de luni, 18 martie, vor fi prezenți și Primarul Municipiului Brăila – domnul Viorel Marian Dragomir, Președintele Consiliului Județean – domnul Iulian Francisk Chiriac și Prefectului Județului – domnul Adrian George Paladi.

Depunerea de coroane de flori are loc la ora 1200, la Cimitirul Eroilor Turci din Municipiul Braila, Șoseaua Focșani.

Programul ceremoniei : Întâmpinarea invitaților; intonarea imnurilor de stat; depunerea coroanelor; moment de reculegere; mesajul Consului General al republicii Turcia la Constanta; Rugăciune; Vizitarea mormintelor eroilor și depunere de flori; Sfarsitul ceremoniei.

Manifestările vor continua la Muzeul Brăilei ”Carol I”, unde începând cu ora 13.30, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3), va avea loc o activitate cu tema : ÇANAKKALE ȘI ZIUA EROILOR TURCI. 

Program: Alocuțiune susținută de E.S. Sulhi Turan, Consulul General al Republicii Turcia; Scurtă prezentare a campaniei turcești pe frontul Galiției în 1916; prezită: dr. Adrian Trifan, cercetător, Muzeul Brăilei „Carol I”; Soldatul turc pe frontul Galiția și România; prezintă: Gülten Abdula-Nazare, președinte al Uniunii Democrate Turce din România, Filiala Galați; Poeme și scrisori de pe front; prezintă: Adi George Secară, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *