Azi sărbătorim Buna Vestire sau Blagoveştenia

Astăzi, creştinii ortodocşi sărbătoresc Buna Vestire, iar în calendarul popular sărbătoarea este cunoscută şi sub denumirea de Blagoveştenia. Învăţăturile spun că astăzi este ziua când Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Iisus Hristos. “Buna Vestire este începutul unei noi vârste de aur, este vestea coborârii Fiului printre oameni, pentru a le arăta drumul anevoios către lumea din care au venit. Acest drum este marcat de moarte şi reînviere spirituală, de sacrificiu şi înălţare spre lumină. Buna Vestire făcută Mariei inaugurează «plinirea timpului», împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu şi primeşte cu drag «vălul de iubire» a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum se mai numeşte în popor, este o sărbătoare cu dată fixă la 25 martie, de la care începe să curgă perioada de nouă luni până la Crăciun, cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus. De atunci s-au săvârşit toate acestea pentru mântuirea şi izbăvirea noastră”, a spus preot capelan Sorin Pleşca.

Tradiţia spune că astăzi este “ziua de veste minunată” iar oamenii nu au voie să se certe deoarece este mare păcat. Cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul. După cum ştim, astăzi este şi dezlegare la peşte, peştele fiind celălalt “personaj” central al acestei sărbători, iar cel care gustă în această zi peşte se spune în popor că se va simţi uşor ca peştele în apă. Ospăţul cu peşte devine astfel împărtăşirea cu trupul celui ce se sacrifică pentru mântuirea oamenilor, pentru a se realiza identificarea mistică cu divinitatea. De asemenea, pescarii nu au voie astăzi să arunce undiţa cu mămăligă în apă deoarece mor peştii.

Biserica Greacă cu hramul Bunei Vestiri

Cunoscuta Biserică Grecească din centrul vechi al Brăilei, cu hramurile “Buna Vestire” şi “Izvorul Tămăduirii”, astăzi este în sărbătoare. Credincioşii brăileni participă astăzi cu mic cu mare, începând cu ora 08.30, la slujba Sfintei Liturghii după ce aseară au participat la slujba Vecerniei. Lăcaşul de cult a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către comunitatea greacă, încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Biserica a fost ridicata după planurile arhitectului Avraam Ioanidis din Brusa, între anii 1863 – 1872, când a fost sfinţită de către episcopul Melchisedec Ştefănescu. Acum, ea aparţine de Eparhia Dunării de Jos şi are statut de biserică parohială cu personalitate juridica. Este o biserică mare, frumoasă, valoroasă, în special pentru izvorul cu apă sfinţită de sub altar. Biserica are dimensiuni impunătoare (43,5 metri lungime, 21,5 metri înălţime) şi păstrează vitralii deosebit de valoroase. De asemenea, trebuie menţionate şi picturile murale din interior realizate de Gheorghe Tăttărescu, Constantin Livadas Liochis şi Belizarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *