„Hașteg”, se joaca la Lyra

Pe 10 iunie 2019, la Sala Lyra, Brăila, de la ora 19.00 se joacă Hașteg. Cu: Ana Odagiu, Denis Ștefan, Elena Voineag, Ionuț Ionescu, Dana Rotaru, Răzvan Nicolae Răduță, Ana Pasti. Regia: Dana Rotaru. Muzică originală: Tică Alexe. Decoruri: Valentina Voineag. Costume: Liana Obancea. Sunet și lumini: Cristi Călinescu și Petre Osman. Proiecție: Andreea Bițulescu. Afiș: Carmen Grădinaru

Hașteg este despre agresiunea imaginii perfecte și despre presiunea de a fi „fericiți”. Spectacolul face referire la faptul că simțim nevoia să ne etichetăm trăirile, viața – totul este „#feeling blessed” -, să imităm în viața reală hashtag-urile din social media, să credem că perfecțiunea este o obligație, ca și când ar fi ceva profund în neregulă cu noi în momentele inerente în care nu suntem fericiți. Astfel, ajungem să disimulăm adevărul până la a ne minți pe noi înșine.

Încă din faza de scriere a textului, Elena Voineag și Dana Rotaru au gândit o derulare filmică, cu accente de stand-up, atât la nivelul replicilor, cât și în structura dramaturgică.

„Anumite scene au fost scrise în perioada repetițiilor cu actorii, din nevoia de a construi împreună câteva momente sensibile ale spectacolului. Am ales scrierea fără didascalii, tocmai pentru a da ocazia actorilor de a explora în voie universul complex al oamenilor din Hașteg. În montare, m-a interesat unghiul din care publicul privește povestea. Actorii joacă atât pe scenă (spațiul personal), cât și în sală (spațiul social), jonglând cu planurile obiectiv-subiectiv, într-un spectacol interactiv.”, spune Dana Rotaru.

Hașteg este povestea cuplurilor contemporane, într-o eră în care monogamia a devenit o utopie și interacțiunea reală a fost înlocuită cu dragostea tip fast food, într-o „piațetă” vastă pe care cu toții o avem la îndemână, imediat, doar la un click distanță. Coloana sonoră originală vine în completarea spectacolului Hașteg, o producție dinamică, o comedie neagră care promite să vă țină departe de telefon!

Preț bilet: 69 lei.
Biletele se găsesc la agenția Filarmonicii din Calea Călărașilor nr.52 (Casa Tineretului), de luni până vineri, între orele 8.00 și 18.00. Relații suplimentare și rezervări la tel. 0787 81 70 63 sau 0787 26 11 17.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *