Şcoala din Vădeni și Colegiul “Murgoci” – „Şcoli Europeane” 2019

Ministerul Educaţiei Naționale a premiat marți, 4 iunie 2019, cele 87 de unități de învățământ preuniversitar câştigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană”, ediția a XVI-a, în cadrul unei festivități care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

La ediţia din acest an au fost înscrise 136 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 37 de județe și din capitală. Pe primele trei locuri s-au situat Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui (196 de puncte), Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava (190 de puncte), Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui (187 de puncte).

De la Brăila – pe locul 22 Scoala Gimnazială Vădeni (167 puncte) și Colegiul National “Gh.M.Murgoci”, pe locul 66 cu un punctaj de 149.

Se aloca din bugetul  Ministeului Educatiei Nationale suma de 5000 lei pentru fiecare unitate de invatamant preuniversitar declarata castigatoare in cadrul Competitiei pentru obtinerea certificatului “Scoala Europeana “ editia 2019. Sumele vor fi utilizate de catre fiecare unitate de invatamant preuniversitar pentru dotari de natura obiectelor de inventor.

Fiecare unitate de învăţământ a primit certificatul „Şcoală Europeană 2019″ şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări. Decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ. MEN va transfera sumele către inspectoratele școlare judeţene/ISMB, care la rândul lor au obligaţia să le repartizeze unităţilor de învăţământ.

Activităţile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru această competiție sunt:

  • derulate de şcoli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și alte altor instituții europene: Erasmus+ (2014-2020), eTwinning, Europa-casa noastră (Lider European și EuroQuiz), Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola etc.
  • derulate de şcoli în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG–uri cu scop educaţional/de formare profesională care activează la nivel european etc.
  • finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.

În evaluarea candidaturilor s-a ținut cont și de coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare, de performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, de asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație, precum și de calitatea și coerența documentelor de candidatură.

Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în activităţi/proiecte/programe comunitare.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.

Concursul „Școală Europeană” a fost lansat de Ministerul Educației Naționale în anul 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană.

La cele 16 ediții au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, Competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” le conferă recunoștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *