ACȚIUNI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 În perioada 23 – 25 august a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 15 societăţi comerciale, legitimate 185 de persoane și oprite în trafic şi controlate 143 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 49 de șoferi.

De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 68 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 20.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 51 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și 17 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Exemple:  *La data de 25 august a.c., ora 19:30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Brăila.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,72 mg/l.

** În cursul zilei de ieri, la ora 16:50, polițiștii l-au depistat în trafic pe un brăilean, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,06 mg/l.

Cei doi șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestora polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

***

Azi-noapte, 26.08.2019, la ora 01:40, poliţiştii l-au oprit în trafic, pe raza comunei Tudor Vladimirescu, pe un localnic, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea o mașină, alnându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care polițiștii au constatat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,98 mg/l.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă a refuzat prelevarea acestora.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz al prelevării de mostre biologice.

****

În dimineața zilei de 24.08.2019, la ora 04:40, polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Brăila l-au depistat, pe raza localității Cazasu, pe un bărbat de 39 de ani, din comuna Măxineni, în timp ce conducea autoturismul având o îmbibație alcoolică de 0,98 mg/l în aerul expirat.

Totodată, polițiștii au constatat că acesta are permisul de conducere reținut.

Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis.

*****

În noaptea de 25 august a.c., ora 00:30, polițiștii l-au identificat pe un tânăr de 26 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe raza localității Scorțaru Vechi.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta are permisul de conducere reținut din data de 21.10.2018.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.

******

La data de 23.08.2019, ora 20:10, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Faurei au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Surdila Găiseanca.

Polițiștii au constatat că vehiculul în cauză avea numărul de înmatriculare doar în partea din spate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mașina nu figurează ca fiind inmatriculată, respectivul număr de înmatriculare fiind de la un alt autoturism.

Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a  a unui vehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *