Beţi şi fără permise de conducere pe drumurile brăilei
- ACȚIUNI PREVENTIVE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În perioada 20 – 22 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru creşterea vizibilității, reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a vitezei, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri de către conducătorii auto.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 11 societăţi comerciale, legitimate 88 de persoane și oprite în trafic şi controlate 224 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest peste 100 de șoferi.
De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 79 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 38.000 de lei.
Dintre amenzile aplicate 68 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 7 la alte acte normative.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere și 4 certificate de înmatriculare și au confiscat aproape 4 tone de legume și fructe ( fără documente de proveniență), în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.
Exemple: * În noaptea de 20.09.2019, ora 04:00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Viziru, în timp ce acționau pe raza comunei Bărăganul, au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism, însă șoferul acestuia nu a oprit la semnalele acustice și luminoase efectuate, mărind viteza de deplasare.
Polițiștii au pornit în urmărirea sa, iar dupa aproximativ 1 km, conducătorul auto a pierdut controlul vehiculului si a intrat în gardul unui imobil.
În urma imobilizării și legitimării șoferului, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conucătorul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În noaptea de 21/22.09.2019, în jurul orei 02:00, polițiștii l-au oprit în trafic pe un brăilean, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea o mașină pe Calea Călărașilor.
Acesta a fost testat cu aparatul DRUGTEST rezultatul indicând prezența a trei substanțe psihoactive și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 22.09.2019, ora 15:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea autoturismul pe DN 23, în afara municipiului Brăila, cu viteza de 118 km/h.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul are dreptul de a conduce suspendat în perioada 24.08 – 21.12.2019.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de conducere suspendat.
În ziua de 21.09.2019, ora 10:30, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru l-au depistat în trafic pe un tânăr de 20 de ani, din comuna Bărăganul, în timp ce conducea autoturismul pe DN 21A, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.