Azi la ora 10.00, tragere la sorți computerizată, a operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, azi 19 octombrie 2019, la ora 10:00, vor avea loc tragerile la sorți computerizate pentru desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, precum și a rezervelor acestora, în vederea alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.

Tragerile la sorți computerizate vor fi efectuate în ședință publică, în prezența reprezentanților presei, la sediul Autorităţii Electorale Permanente, iar rezultatele acestora vor fi publicate pe site-ul instituției.

Precizăm că desemnarea operatorilor de calculator se face din rândul operatorilor de calculator aflați în evidențele Autorităţii Electorale Permanente, care nu au depus cerere de retragere sau suspendare şi care s-au declarat disponibili pentru a desfășura activitatea de operator de calculator la scrutinul prezidențial.

Principalele criterii avute în vederea la desemnarea operatorilor de calculator vizează  apropierea de secția de votare unde aceștia urmează să își exercite atribuțiile și punctajele obținute în urma evaluării competențelor teoretice/practice și a activității de operator de calculator la procesele electorale anterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *