Beţi criţă la volan

Poliţiştii brăileni acţionează permanent pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 La data de 17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au desfășurat acțiuni, pe raza municipiului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Pe timpul activităţilor au fost legitimate 61 de persoane şi oprite în trafic şi controlate 42 de autovehicule, 12 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.

Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 7 contravenţii, dintre care 6 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 1 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Exemplu:

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 20:00-23:00, polițiștii brăileni i-au depistat în trafic, pe Șoseaua Buzăului, pe trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conduceau vehiculele sub influența băuturilor alcoolice.

* La ora 20:10, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,64 mg/l.

*La ora 21:25, poliţiştii l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea o mașină, deși avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,91 mg/l.

*La ora 23:10, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul tot pe Șoseaua Buzăului.

În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,30 mg/l.

Cei trei șoferi a fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele lor au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *