Atenţie cum circulaţi în condiţii de iarnă!

Pentru informarea cetăţenilor şi, mai ales, a conducătorilor auto care circulă în municipiul şi judeţul Brăila sau care sunt în tranzit, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila informează că poliţiştii brăileni vor fi prezenţi pe arterele rutiere pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea normelor legale în vigoare în ceea ce priveşte circulaţia în condiţii meteorologice nefavorabile.

Poliţiştii brăileni au desfășurat acțiuni preventive și în cursul zilei de luni, pe raza muniucipiului. La data de 02 decembrie a.c., poliţiştii, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza municipiului Brăila, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ. De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.
Pe timpul activităţilor au legitimat 40 de persoane şi au oprit în trafic şi controlat 26 de autovehicule, 5 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest. Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 6 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, poliţiştii recomandă următoarele:
– Dotaţi-vă autovehiculul cu anvelope neuzate şi specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante;
– Nu urcaţi la volan în stare avansată de oboseală sau dacă aţi consumat băuturi alcoolice;
– Nu minimalizaţi importanţa condiţiile meteo. Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă asupra condiţiilor meteo-rutiere şi a stării carosabilului, alegându-vă rutele de deplasare cele mai indicate;
– Evitaţi pe cât posibil să conduceţi autovehiculul după lăsarea serii sau pe timpul nopţii;- Verificaţi ca starea tehnică a autovehiculului să fie corespunzătoare deplasării pe care doriţi s-o efectuaţi;
– Nu uitaţi să vă puneţi centura de siguranţă;
– Controlaţi starea de funcţionare a lămpilor de poziţie, de frână şi a semnalizatoarelor;
– Pe timpul deplasării, adoptaţi o conduită preventivă – depăşire, viteză, prioritate, zone frecventate de copii, pentru a vă proteja de implicarea în accidente. Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă sau în paralel trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare şi lovirea celor care circulă în paralel;
– În condiţii de zăpadă şi polei, nu frânaţi brusc, apâsând pedala de frână. Folosiţi cu precădere frâna de motor, prin trecere de la o treaptă de viteză superioară la una inferioară;
– Pe vreme de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz când observaţi că din sens invers vin alte autovehicule;
– Respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoare de restricţie şi avertizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *