20.240 locuri de muncă vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 20.240 locuri de muncă.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (1.379), agent de securitate (1.264), muncitor necalificat în industria confecţiilor (781), confecţioner asamblor articole din textile (665), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (636), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie (480), ucenic (433), conducător auto transport rutier de mărfuri (394), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (357), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (341). Din cele 20.240 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.176 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 12.175 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.

Oferta locurilor de muncă la nivel național poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secțiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce privește locurile de muncă la nivel județean, aceste informații pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenții pentru ocuparea forței de muncă județene/municipale sau la sediul acestora. Precizăm că baza de date a locurilor de muncă vacante este una dinamică, informațiile prezentate reflectând situația existentă la ora 7:00 AM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *