ARESTAT PREVENTIV PENTRU TENTATIVĂ LA OMOR

Poliţiştii brăileni l-au reţinut pe un bărbat, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

 La data de 13 ianuarie a.c., ora 22:00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un brăilean, în vârstă de 35 de ani, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi atacat cu un cuţit mai multe persoane, care se aflau în curtea interioară a unui bloc de pe strada Anton Pann.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde i-au identificat pe trei brăileni, în vârstă de 33, 34 şi 42 de ani, care în urma unui conflict spontan cu un alt bărbat, ar fi fost loviţi de acesta cu un cuţit.

În urma evenimentului, persoanele în cauză au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ulterior, la sediul poliţiei s-a prezentat un brăilean, în vârstă de 46 de ani, bănuit de comiterea faptei, cercetările fiind continuate în vederea stabirii cu exactitate a situaţiei de fapt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

Aseară, acesta a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, brăileanul fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *