Sase soferi au ramas fara permise de conducere

  • POLIŢIŞTII ACŢIONEAZĂ PERMANENT PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE

 Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 În cursul zilei de ieri, poliţiştii brăileni au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 8 acțiuni și s-a intervenit la 37 de evenimente, dintre care 28 sesizate prin 112.

De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 99 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 40.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce 6 permise de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *