CERCETAŢI PENAL PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER  

 

In cursul zilei de ieri, ora 08:50, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea un vehicul pe bulevardul Dorobanţilor din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că inspecţia tehnică periodică a vehiculului era expirată din anul 2019, iar numerele de înmatriculare erau repartizate unui alt autoturism.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1305 lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, totodată, fiindu-i ridicat permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au fost reţinute numerele de înmatriculare ale vehiculului.

De asemenea, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

 

Tot ieri, la ora 16:15, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Jirlău, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii de domiciliu.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că aveau în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,70 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru  recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 17:20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Galaţi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 2B, pe raza localităţii Silistraru, cu o viteză de 92 de km/h.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta are permisul de conducere suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *