ARESTAT PREVENTIV PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR

La data de 17 mai a.c., în jurul orei 16:40, polițiștii au fost sesizați de către un bărbăt cu privire la faptul că fratele său a fost înjunghiat.

În urma cercetărilor desfășurate, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din localitatea Romanu,  care, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu, l-ar fi înjunghiat, cu un cuțit, pe fiul său de 36 de ani.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La data de 18 mai a.c. persoana bănuită de comiterea faptei a fost reținută pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de ieri, aceasta a fost prezentată de către procuror instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Propunerea a fost admisă, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă de omor în condiții de violență în familie și se continuă cercetările, în vederea lămuririi cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *