Maratonul de povești – 70 de povești pentru 70 de Zile ale Copilului

  • Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila participă la Maratonul de povești – 70 de povești pentru 70 de Zile ale Copilului

Ziua Internațională a Copilului este, în fiecare an, de 1 Iunie, prilej de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei care îi iubesc, ocrotesc și le educă mintea și sufletul.

În 2020 se împlinesc 70 de ani de când această zi se sărbătorește și în România și este cel mai frumos timp dăruit copiilor noștri de părinți, bunici, dar și de noi, bibliotecarii.

70 de bibliotecari din 24 de județe ale României și din Republica Moldova vor sărbători altfel această zi, citindu-le celor mici și celor mari, 70 dintre cele mai frumoase povești ale lumii, într-un Maraton de lectură în direct,  timp de 8 ore.

Evenimentul se va transmite LIVE pe Facebook, luni, 1 iunie 2020, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Pentru a vă conecta la Maratonul nostru de povești, trebuie doar să dați like Paginii proiectului „70 de Povești pentru copii” și să vă alăturați nouă AICI  https://www.facebook.com/70-de-pove%C8%99ti-pentru-copii-112379383824901/ .  Brăila va fi reprezentată de bibliotecara Secției Împrumut pentru Copii. Ludotecă, Doinița Stanciu.

În cea mai frumoasă zi din an, în care sărbătorim copilăria, ne dorim să (re)descoperim farmecul poveștilor citite împreună cu voce tare, să descrețim frunțile și sufletele și să fim mai aproape de toți cei care iubesc poveștile, bibliotecile și, de ce nu, pe bibliotecarii inimoși. Proiectul se desfășoară cu susținerea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Biblioteca Națională a României, Editura Cartea Copiilor, Editura Signatura și toate editurile prietene.

maraton povesti[9996]

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *