Noile măsuri de relaxare după 15 iunie

Incepând cu 15 iunie, Guvernul a aprobat reluarea unor activităţi şi o serie de alte măsuri de relaxare astfel incat:

– Se va renunţa la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, precum Austria, Grecia sau Bulgaria. Mecanismul de evaluare va fi stabilit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

– Traficul aerian cu toate aceste țări care au mai puțin de 5 cazuri la un milion de locuitori, și pentru care nu va mai fi nevoie de autoizolare, va putea fi reluat.

– Vor fi permise activitățile fizice desfășurate în grupuri de câte 6 persoane, nu în grupuri de 3 cum era până în prezent.

– Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.

– Se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school pe perioada vacanţei de vară.

– Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane.

– Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

– Se reiau activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici (mall-uri).

  • În interiorul centrelor comerciale nu se permite:
    a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber.
    b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.

– Se permite reluarea activităților pentru jocurile de noroc, respectiv Loteria, casele de pariuri care prezintă un risc epidemiologic relativ scăzut.

– Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear.

În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, guvernul va analiza şi alte măsuri de relaxare pe perioada stării de alertă, într-un proces gradual de ridicare a restricţiilor, care să permită românilor revenirea la normalitate, însă cu un apel pentru toţi, la prudenţă şi responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *