Coronavirus. Situația actualizată la nivelul județului Brăila, azi 15 iunie

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 15 iunie 2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 2.026 de persoane, aflate în izolare voluntară și 35 de persoane care se află în carantină institutionalizată.
De precizat că 7.839 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 1.156 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.
De asemenea, conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, la Brăila 92 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 31 au fost declarate vindecate și externate, iar alți 4 pacienți au decedat(2Gl, 2 Br.).
În perioada 12 – 14 iunie 2020, polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, cu această ocazie, a fost verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a peste 5.400 de persoane și al 59 de societăți comerciale.
De asemenea, polițiștii au depistat 6 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând a suporta și costurile generate în această perioadă.
Persoanele în cauză au fost și sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, polițiștii brăileni au desfășurat și 7 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost legitimate peste 300 de persoane și oprite în trafic și verificate 188 de autovehicule, fiind aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *