PNL a ratat o șansă istorică!

Coordonatorul Municipal a Organizatiei Pro Romania, organizația Brăila, Petrea Dorin, a trimis cotidianului on-line „Cronica de Brăila”, un comunicat de presă prin care spune că: „PNL  a ratat o șansă istorică!”.

„PNL  a ratat o șansă istorică!

PNL și dreapta, în general,  au ratat o șansă istorică de a reveni, din nou, la conducerea administrației  locale.

Leaderii brăileni ai partidelor de dreapta  au ales în defavoarea Brăilei dintr-un acut  orgoliu masculin și politic atunci când au refuzat oferta de susținere a candidatului Pro-România  la funcia de primar al municipiului Brăila. Acest lucru ne face să credem că indolența și incultura leaderilor PNL este mult mai mare decât ne așteptam noi și/sau electoratul de dreapta, dacă ignoră, în mod vădit, istoria recentă a alegerilor din Brăila și matematica rezultatelor acestora.

În acest sens, reamintim faptul că, în Brăila  ultimilor 30 de ani votanții de dreapta au fost  între 20 și 30 % iar votanții de stânga între 60-70 % ceea ce ne arată că poți învinge PSD la Brăila doar dacă ai u candidat care să reușească să ia voturi din ”coșul” PSD. Cu actualul candidat, electoratul penelist nu va avea apetență pentru vot nici dacă s-ar introduce obligativitatea acestuia, mai ales că această formațiune politică nu a mai reuțit să promovezi o personalitate politică cel puțin egala cu regretatul Constantin Cibu, daramite să ridice mai sus ștacheta.

De altfel, Constantin Cibu a fost singura excepție din cei 30 de ani postdecembriști care a reușit să scoată Brăila de sub caracatița roșie a așa zișilor social democrați.

Domnul Cibu a câștigat alegerile la Brăila deoarece a reușit să atragă și să convingă alegătorii care în mod normal votau de stânga ( cu PSD, cu România Mare, etc.) să voteze pentru el și nu pentru PNL.

Astfel, miile de angajati de la fosta uzină Promex Brăila unde acesta a fost mulți ani director, au votat cu acesta și i-au oferit șansa să devină cel mai bun primar al Brăilei, deși leaderii PNL l-au sabotat pe acesta atât  în timpul campaniei electorale, dar mai ales la vot.

Facem această pledoarie pentru CEL MAI BUN PRIMAR AL BRĂILEI, CONSTANTIN CIBU pentru a sublinia, încă o dată, faptul că singura solutie rațională, matematică și pentru dezvoltarea durabilă a orașului Brăila era alianța dreptei cu PRO ROMÂNIA la primăria Brăila, singurul lucru care ar fi putut aduce voturi și din Dreapta și din Stânga și l-ar fi putut invinge pe candidatul PSD.

Totodată, această decizie a LEADERILOR  PNL, și subliniez leaderilor, reafirmă apetența lor spre sabotarea intereselor Brăilei și a brăilenilor  și trădarea încrederii electoratului de dreapta”, a spus Petrea Dorin, coordonator municipal Pro Romania, organizatia Braila.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *