Petrea Dorin Silviu – „Inspectoratele școlare ar trebui desființate”

Petrea Dorin Silviu Coordonator Municipal PRO Romania, Organizaţia Braila, printr-un comunicat de presa transmis redactiei noastre este de parere ca „Inspectoratele școlare ar trebui desființate”.

„Aceste instituții au devenit armele de opresiune și manipulare a cadrelor didactice din partea unor personaje submediocre care s-au tot perindat la conducerea ISJ Brăila.
Cu titlu de exemplu, în Finlanda, țara numărul 1 în lume în domeniul educației, conform rezultatelor școlare din ultimii ani de la testele PISA inspectoratele școlare au fost desființate și s-au creat platforme informatice prin care toți profesorii sunt egali în fața sistemului educațional și comunică direct cu reprezentanții ministerului educației, fiecare dintre ei aducându-și aportul la modernizarea continuă a sistemului educațional și la dezvoltarea și adaptarea la realitațile sociale și economice a elevilor.
În România, și mai ales în Brăila, din cauza unor personaje ieftine și fără scrupule care se folosesc de puterea instituției și a funcției, vremelnice de altfel.., să creeze presiune și panică printre profesorii brăileni ISJ Brăila a devenit așadar sperietoarea cadrelor didactice și arma de constrîngere a acestora de a susține și de a vota în cadrul alegerilor locale a unor dinozauri, mai mult sau mai puțin politici, care nu au alt scop în viața lor tristă decât să fie inspectori, general și soldați, ai ISJ Brăila. Mai mult de atât, ce părinte riscă să nu voteze profesorul pregătitor al copilului său când, crede el, viitorul acestuia depinde de orele suplimentare efectuate pe bună dreptate sau nu.
Și poate nu știați, în timp ce aplicatia TIK TOK se vinde cu 75 de miliarde de euro, noi încă ne chinuim copiii, elevi ai claselor a 11-a și a 12-a să învețe integrale, șiruri și matrici care nu au nicio aplicabilitatea în viața reală. Vom continua…”, a precizat Petrea Dorin Silviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *