Situația șomajului înregistrat, la nivelul judetului Brăila, la 31 iulie 2020

La sfârșitul lunii iulie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila erau înregistrați 4.653 șomeri (din care 2033 femei), rata șomajului fiind de 3,78 % cu 0,09 pp. mai mare decat valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2019.

Din totalul de 4653 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Brăila, 871 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3782 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3294 șomeri provin din mediul rural și 1359 sunt din mediul urban.

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4653
< 25 ani 498
între 25-29 208
între 30-39 775
între 40-49 1303
între 50-55 806
peste 55 ani 1063

 

Șomerii cu studii gimnaziale (33,46 %)au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Brăila, urmat de cei cu studii primare (23,15 %) și cei fără studii (16,72 %), iar 10,81 % au absolvit școală profesională/arte și meserii. Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 12,29 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,57 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1947 persoane foarte greu ocupabile, 1720 greu ocupabile, 526 mediu ocupabile, iar 460 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *