Principalele activităţi desfăşurate de Poliţia Locală Brăila
- Principalele activităţi desfăşurate de Poliţia Locală în perioada 22 – 29.09.2020
În perioada 22 – 29.09.2020 Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr.155/2010. Poliţiştii locali au constatat şi aplicat 172 sancţiuni contravenţionale în valoare de 144.547 lei.
Au fost organizate şi s-a participat la următoarele acţiuni:
- pe linia salubrităţii – 7 acţiuni;
- pe linia combaterii cerşetoriei şi vagabondajului – 7 acţiuni;
- pe linia combaterii comerţului stradal neautorizat – 7 acţiuni;
- acţiuni în cooperare cu D.S.P. Brăila – 5 acțiuni;
- acţiuni în cooperare cu S.U.P.A.G.L. Brăila – 11 acțiuni;
- acţiuni în cooperare cu S.U.P.„Seroplant” – 4 acțiuni;
- acțiuni în cooperare cu D.A.S. Brăila – 7 acțiuni;
- acțiuni în cooperare cu Garda de Mediu Brăila – 2 acțiuni;
- acțiuni în cooperare cu Pol.Mun., conform Legii nr.55/2020 privind starea de alertă, prevenire și control Covid-19 – 7 acțiuni.
Cu deficienţele constatate au fost înaintate informări următoarelor instituţii, pentru luarea măsurilor ce se impun potrivit competenţelor:
- Primăria Municipiului Brăila – 13 informări;
- U.P.A.G.L.Brăila – 8 informări;
- Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Brăila – 7 informări;
- S.P. Brăila – 5 informări;
- C. ECO S.A. Brăila – 1 informare;
- C.BRAI-CATA.S.R.L. Brăila – 2 informări;
- C.R.E.R. ECOLOGIC SERVICE S.R.L. – 3 informări;
- Garda de Mediu Brăila – 2 informări.
- A) ACŢIUNI PE LINIA MONITORIZĂRII VIDEO A MUNICIPIULUI:
În perioada analizată, poliţiştii locali care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Dispeceratului Monitorizare au constatat următoarele:
Au fost surprinse cu ajutorul camerelor de luat vederi 3 accidente rutiere, fără victime. A fost anunțat imediat Serviciul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brăila pentru luarea măsurilor ce se impun.
– Au fost înaintate Poliției Municipiului Brăila – Biroul Rutier, Biroul Ordine Publică, Poliției T.F. Brăila și Judecătoriei Brăila, imaginile stocate şi prelucrate în cazul a 10 investigaţii privind comiterea unor infracţiuni și contravenții pe raza municipiului Brăila.
- B) ACŢIUNI PE LINIA MONITORIZĂRII VIDEO A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
Se continuă activitatea de monitorizare a celor 5 unităţi de învăţământ din Municipiul Brăila. În perioada analizată nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Nu au fost probleme în exploatarea tehnicii.
- C) PE LINIA CURĂŢENIEI MUNICIPIULUI BRĂILA:
În perioada analizată au fost depistate şi sancţionate 7 persoane cu amenzi în valoare de 6.000 lei conform H.C.L.M. Brăila nr.5/2003.
- Pentru comercializarea şi consumul seminţelor pe străzi sau în alte locuri publice, au fost depistate şi sancţionate contravenţional 7 persoane cu amenzi în valoare de 6.000 lei.
Exemplificăm:
– D. C.-G., în vârstă de 19 ani, din sat/com.Viziru, jud.Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – fiind depistat în Parcul Monument, în fața Stadionului Municipal, consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos.
– M. I.-E., în vârstă de 20 ani, din sat/com.Gropeni, jud.Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – fiind depistat în Parcul Monument, în fața Stadionului Municipal, consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos.
– P. I.-C., în vârstă de 20 ani, din sat Lanurile, com.Viziru, jud.Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – fiind depistat în Parcul Monument, în fața Stadionului Municipal, consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos.
- Pentru accesul autovehiculelor în Parcul Monument din mun.Brăila în perioada luni – duminică, cu excepția intervalului orar cuprins între orele 2200 – 0900 conform H.C.L.M. Brăila nr.399/2020, a fost depistată și sancționată contravențional numita I. T., în vârstă de 44 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – a circulat cu autoturismul marca Ford Focus în zona cuprinsă între Șoseaua Buzăului și Rondou.
- D) CU PRIVIRE LA TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE:
Au fost constatate şi aplicate 20 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.500 lei, conform Legii nr.61/1991 R:
- a) Pentru săvârşirea în public de acte, fapte sau gesturi obscene, proferarea de injurii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea acestora, a fost depistat și sancționat contravențional numitulR.-I., în vârstă de 26 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.000 lei – fiind depistat în Târg Obor în timp ce profera injurii și expresii jignitoare la adresa polițiștilor locali, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestora.
- b) Pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public în alte locuri decât cele autorizate, au fost depistate și sancționate contravențional 11 persoane cu amenzi în valoare de 1.100 lei.
- c) Pentru refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea justificată a organelor de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost depistate și sancționate contravențional 2 persoane cu amenzi în valoare de 2.000 lei.
Exemplificăm:
– C.R.-I., în vârstă de 26 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.500 lei – pentru refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității sale la cererea justificată a organelor de menținere a ordinii și liniștii publice, în urma săvârșirii de către aceasta a unei contravenții prevăzută de Legea nr.55/2020.
– N. A., în vârstă de 37 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – în calitate de proprietar al autovehiculului marca Mercedes- Benz a refuzat să se prezinte la sediul Poliției Locale, la invitaţia justificată a polițiștilor locali, în vederea clarificării situației privind încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002(R).
- d) Pentru tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, au fost depistate și sancționate contravențional 2 persoane cu amenzi în valoare de 400 lei.
Exemplificăm:
– G.C.-T., în vârstă de 20 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 200 lei – fiind depistat pe Calea Călărașilor, în spatele Blocului 104, tulburând liniștea locuitorilor din zonă prin zgomote și larmă.
– V.B.-I., în vârstă de 20 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 200 lei – fiind depistat pe Calea Călărașilor, în spatele Blocului 104, tulburând liniștea locuitorilor din zonă prin zgomote și larmă.
- e) Pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, a fost depistată și sancționată contravențional numita A.-F., în vârstă de 40 ani, din sat Siliștea, jud.Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – fiind depistată pe Șoseaua Rm.Sărat, în apropiere de Supermarket,,Selgros”, atrăgând persoane în vederea practicării de raporturi sexuale.
- f) Pentru neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor sau alienat mintal, a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie, a fost depistat şi sancţionat contravenţional numitul A., în vârstă de 51 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 100 lei – pentru nesupravegherea, în calitate de părinte, al minorului O. I.-V., în vârstă de 13 ani, care a apelat la mila publicului în Parcul Monument.
- g) Pentru aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, corozive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii, ori pagube materiale, a fost depistat şi sancţionat contravenţional numitul D., în vârstă de 38 ani, din sat Lacu Sărat, com.Chiscani – cu amendă în valoare de 300 lei – pentru murdărirea cu ulei ars a unuia dintre pereții Blocului F1situat pe str.1 Decembrie 1918.
- h) Acţiuni pe linia cerşetoriei-vagabondaj:
În urma acțiunilor desfășurate pe linia depistării persoanelor care apelează la mila publicului şi a celor care vagabondează pe raza municipiului Brăila, au fost depistate 3 persoane. Dintre acestea a fost sancţionat contravenţional numitul L. I., în vârstă de 44 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 100 lei – fiind depistat pe Bd.Dorobanților, la intersecție cu str.G-ral E.Grigorescu, apelând în mod repetat la mila conducătorilor auto opriți la semafor, fiind vizibil apt de muncă. Celelalte persoane au fost îndepărtate din zonă, fiind în evidența Poliției Locale Brăila.
- E) ACTIVITATEA ÎN ŞCOLI:
În baza Planului Unic de măsuri elaborat la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ, poliţiştii locali au patrulat în zonele şcolilor repartizate asigurând un climat de ordine şi siguranţă publică.
Odată cu începerea noului an şcolar, poliţiştii locali rutieri fluidizează zilnic traficul auto în zona unităţilor de învăţământ: Liceul „Gh.M.Murgoci”, Liceul „N.Bălcescu”, Şcoala Generală nr.7 „Ion Creangă”, Şcoala Generală nr.2 „Fănuş Neagu”, Şcoala Gimnazială „Sf.Andrei”, Școala Generală nr.4 „Al.I.Cuza” și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” atât la intrarea cât şi la ieşirea de la cursuri a elevilor.
- F) ACTIVITĂŢI PE LINIE DE CIRCULAŢIE RUTIERĂ:
– În perioada 23 – 30.09.2020 s-a acţionat cu un efectiv total de 63 polițiști locali, sub coordonarea operațională a I.P.J. Brăila – Poliția Municipiului – Biroul Ordine Publică și Biroul Rutier, pe linia aplicării și respectării măsurilor de prevenire și control a infecțiilor COVID-19, în contextul prelungirii stării de alertă prin H.G. nr.782/14.09.2020.
– În perioada 23 – 25.09.2019, în intervalele orar 0730 – 0815, 1130 – 1215, s-a acţionat zilnic cu un efectiv de 5 poliţişti locali pentru fluidizarea traficului rutier şi traversarea carosabilului în condiţii de siguranţă a elevilor în următoarele zone: Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Gh.M. Murgoci”;
– În perioada 23 – 29.09.2020, în intervalul orar 1400 – 2200, s-a acţionat zilnic cu un polițist local în zona intersecției Șos. Buzăului c/c Aleea Stadionului pentru restricționarea accesului autovehiculelor în Parcul Monument.
– În zilele de 26 și 27.09.2020, în intervalul orar 1400 – 2200, s-a acţionat zilnic cu un polițist local pentru fluidizarea traficului rutier în zona intersecției str.Mihai Eminescu c/c str.Mihail Sebastian, cu ocazia desfășurării spectacolului de teatru în aer liber din cadrul „Stagiunii de vară 2020” a Teatrului „Maria Filotti” Brăila.
– În perioada 22 – 25.09.2020, în intervalul orar 2100 – 0500, s-a acţionat zilnic cu un polițist local pentru fluidizarea traficului rutier în zonele:
– str.Cezar Petrescu și DN.22;
– str.Tudor Vladimirescu, str.Bacului, str.Roșiorilor;
– Șoseaua Națională Veche;
– Șoseaua de Centură, tronson: Șos. Buzăului – Calea Călărașilor, cu ocazia executării lucrărilor de trasare a marcajelor rutiere longitudinale și treceri pentru pietoni.
– În data de 23.09.2020, în intervalul orar 1300 – 1700, s-a acţionat cu 2 polițiști locali pentru eliberarea parcării laterale a Sălii Polivalente, cu ocazia vizitei de lucru a Primului Ministru Ludovic Orban.
– În data de 24.09.2020, în intervalul orar 0830 – 1100, s-a acţionat cu un efectiv de 2 poliţiști locali pentru eliberarea carosabilului și fluidizarea traficului rutier în zona str.Castanului și str.Gh.C.Constantinescu, cu ocazia executării lucrărilor de asfaltare a carosabilului.
– În zilele de 27 și 28.09.2020, s-a acţionat cu un efectiv total de 5 polițiști locali pentru fluidizarea traficului rutier din zona Calea Călărașilor c/c Bd.Independenței, cu ocazia desfășurării activităților din cadrul alegerilor locale 2020 pentru Primăria Brăila.
Pe lângă activităţile preventive, poliţiştii locali rutieri au aplicat 88 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 107.047 lei şi au fost aplicate 31 de puncte penalizare conform O.U.G.nr.195/2002, după cum urmează:
- Pentru nerespectarea normelor rutiere privind oprirea, staţionarea şi accesul interzis, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.480 lei şi au fost aplicate 31 puncte penalizare conform O.U.G.nr.195/2002 R:
Exemplificăm:
– B. T.-I., în vârstă de 29 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare – a condus autovehiculul marca Peugeot pe Calea Călărașilor, dinspre str.Griviței către Bd.Independenței și a oprit voluntar în zona de acţiune a indicatorului “oprirea interzisă”.
– B.A.-L., în vârstă de 22 ani, din Brăila – cu avertisment şi 2 puncte penalizare – a condus autovehiculul marca Volkswagen pe str.Școlilor și a oprit voluntar în colțul intersecției cu str.Roșiorilor.
– B. N., în vârstă de 62 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare – a condus autovehiculul marca Volkswagen pe Bd.Al.I.Cuza, dinspre str.R.S.Campiniu către str.Mihai Eminescu și a oprit voluntar în colțul intersecției Bd.Al.I.Cuza c/c str.Mihai Eminescu.
– S. N., în vârstă de 36 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 580 lei şi 3 puncte penalizare – a condus autovehiculul marca Fiat pe str.Mihai Bravu, dinspre str.Ghioceilor către Calea Călărașilor și a staționat voluntar pe trotuar între Bl.1 și Bl.2.
- Pentru nerespectarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G.nr.195/2002 R de către conducătorii de vehicule cu tracţiune animală, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4567 lei.
Exemplificam:
– C. M., în vârstă de 27ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.305 lei – la data de 22.09.2020 – în calitate de conducător de vehicul cu tracţiune animală s-a deplasat pe Șos. Rm. Sărat și a fost depistat în zona intersecției cu str.Comuna din Paris, manevră interzisă pe străzile municipiului.
– V. V., în vârstă de 44 ani, din oraș Măcin, jud.Tulcea – cu amendă în valoare de 1.305 lei – la data de 22.09.2020 – în calitate de conducător de vehicul cu tracţiune animală s-a deplasat pe str.Alexandru Vlahuță și a fost depistat în zona intersecției cu str.Deva, manevră interzisă pe străzile municipiului.
– T. G., în vârstă de 20 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 1.305 lei – la data de 25.09.2020 – în calitate de conducător de vehicul cu tracţiune animală s-a deplasat pe Șos. Rm. Sărat și a fost depistat în dreptul societății „Danimex”, manevră interzisă pe străzile municipiului.
- În perioada analizată, conform Legii nr.421/2002 sunt în termenul somaţiei legale un număr de 13 vehicule.
Dacă după expirarea termenului somaţiei nu se vor ridica de pe domeniul public, se vor aplica prevederile Legii nr.421/2002, respectiv se vor valorifica în condiţiile legii mai sus-menţionată, intrând în patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Brăila.
- Pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.Brăila nr.721/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiului Brăila, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 1.900 lei.
- Pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.Brăila nr.719/2018 privind aprobarea Regulamentului pentru eliberarea și folosirea permiselor de acces auto (Permis Acces Auto – P.A.A.), pentru circulația autovehiculelor pe străzile Municipiului Brăila, au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 92.500 lei.
Exemplificăm:
– S.C. VIORICA S.R.L., cu sediul în mun. Mizil, jud.Prahova– cu amendă în valoare de 2.500 lei – la data de 11.06.2020, în calitate de proprietară a autovehiculului marca SCANIA nu a avut permis de acces auto pentru circulația vehiculului pe Șos. Buzăului, dinspre Șoseaua de Centură către str. Chișinău, stradă cu interdicție de tonaj.
– S.C. ROMSTYL IMPEX S.R.L., cu sediul în mun.Târgoviște, jud.Dâmbovița – cu amendă în valoare de 2.500 lei – la data de 01.06.2020, în calitate de proprietară a autovehiculului marca VOLVO nu a avut permis de acces auto pentru circulația vehiculului pe Șos. Buzăului, dinspre Șoseaua de Centură către str.Chișinău, stradă cu interdicție de tonaj.
– S.C. RGM EUROTRANS GRUP S.R.L., cu sediul în București – cu amendă în valoare de 2.500 lei – la data de 18.06.2020, în calitate de proprietară a autovehiculului marca MERCEDES-BENZ nu a avut permis de acces auto pentru circulația vehiculului pe Șos. Buzăului, dinspre Șoseaua de Centură către str.Chișinău, stradă cu interdicție de tonaj.
- Pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.Brăila nr.248/2008 privind interzicerea expunerii spre vânzare a autovehiculelor – înmatriculate sau neînmatriculate – pe terenul domeniului public și privat al Municipiului Brăila, cu excepția celor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Brăila, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 1.000 lei.
Exemplificăm:
– G. L.-I., în vârstă de 32 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – pe Calea Călărașilor, în dreptul Bl.C.1, în calitate de proprietar a expus spre vânzare autovehiculul marca Chevrolet pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
– C. M., în vârstă de 53 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 500 lei – parcare Piața Traian, în calitate de proprietar a expus spre vânzare autovehiculul marca Opel pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.
- Pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M. Brăila nr.5/2003, privind circulaţia şi staţionarea autovehiculelor pe trotuare, împiedicând circulaţia pietonilor, pe scuaruri, în alveole şi în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap marcate şi semnalizate corespunzător, au fost aplicate un număr de 14 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 2.600 lei.
- G) IN DOMENIUL COMBATERII COMERŢULUI STRADAL NEAUTORIZAT ŞI PENTRU PROTEJAREA POPULAŢIEI ÎMPOTRIVA UNOR ACTIVITĂŢI COMERCIALE ILICITE:
În conformitate cu Legea nr.55/2020 și în contextul prelungirii stării de alertă prin H.G.nr.553/2020, 4 polițiști locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială au fost cooptați în activitatea Serviciului Ordine Publică pe o perioadă de încă 60 zile.
Un lucrător din cadrul Biroului Inspecţie Comercială, în conformitate cu prevederile Legii nr.155/2010 privind atribuțiile de control în domeniul activității comerciale, a răspuns solicitărilor pe această linie.
S-au verificat pe teren 5 operatori economici care au depus dosarul în vederea autorizării de către Primăria Brăila, s-a răspuns la toate sesizările primite în această perioadă.
S-au verificat 29 dosare depuse de operatorii economici pentru obținerea autorizației de funcționare.
– S-a aplicat o sancțiune contravențională – în valoare de 5000 lei – numitului P.M., din Brăila – pentru desfășurarea activității de tip confecții metalice fără a îndeplini condițiile stabilite de lege, conform Legii nr.12/1990 R.
Conform adresei nr.20051 din 07.08.2020 înaintată de Primăria Municipiului Brăila – Biroul Contracte – au fost verificate 24 de locații din cele 141 (module comerciale, alei acces) urmărind dacă se respectă suprafața din Contractele de Închiriere, dacă se desfășoară activitate comercială și dacă corespunde societatea comercială care are contract de închiriere.
- H) ÎN DOMENIUL DISCIPLINEI ÎN CONSTRUCŢII ŞI AL AFIŞAJULUI STRADAL:
În această perioadă, am acționat în cadrul dispozitivului comun de ordine publică pentru prevenirea și combaterea pandemiei Covid-19, în contextul prelungirii stării de alertă prin H.G.nr.553/2020 activitate care se va desfășura până la încetarea „Stării de Alertă”.
De asemenea:
– Au fost primite de la petenți 13 sesizări;
– Au fost soluționate 6 sesizări primite de la petenți;
– Avarii – 6;
– Am participat la comisia de inventariere și ridicare a garajelor de pe domeniul public în baza Dispoziției Primarului.
– În cazul a 7 sesizări se continuă verificările.
Urmarea a sancțiunilor aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991R, patru dosare au fost înaintate spre competentă soluționare privind „obligatia de a face” – Judecătoria Brăila.
- I) ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI:
– Au fost efectuate verificări în teren în cadrul a 9 lucrări.
– Au fost soluţionate 9 sesizări din partea cetățenilor.
– Au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, conform Anexei H.C.L.M.Brăila nr.5/2003, după cum urmează:
Exemplificăm:
– B. V., din Brăila – sancționată contravențional cu amendă în valoare de 200 lei, conform Anexei H.C.L.M.Brăila nr.5/2003 – pentru amplasarea adăpostului pentru creșterea păsărilor la o distanță mai mică de 10 m de clădirile vecinilor.
– I. N., din Brăila – sancționată contravențional cu Avertisment scris, conform Anexei H.C.L.M.Brăila nr.5/2003 – pentru amplasarea adăpostului pentru creșterea păsărilor la o distanță mai mică de 10 m de clădirile vecinilor.
– Au fost aplicate 3 somații, conform Anexei H.C.L.M.Brăila nr.5/2003 și a Legii nr.61/1991 R, după cum urmează:
Exemplificăm:
– B. V., din Brăila – în vederea mutării adăpostului pentru creșterea păsărilor la o distanță mai mare de 10 m de clădirile vecinilor.
– P. M., din Brăila – pentru a nu tulbura liniștea vecinilor în intervalul orar 1300 – 1400 și 2200 – 0600.
– I. N., din Brăila – pentru mutarea adăpostului pentru creșterea păsărilor la distanța legală față de clădirile vecinilor.
– S-a acţionat în teren pe linia verificării clădirilor și a terenurilor neîngrijite din intravilanul Municipiului Brăila, situate în zonele ZIR 1, ZIR 2, ZIR 3, ZIR 4 potrivit planului Urbanistic Zonal ,,Centrul Istoric al Municipiului Brăila’’ în vederea verificării stării de conformitate în urma somațiilor aplicate pe teren.
– S-a acţionat în teren la nivelul Comisiei pentru constatarea şi emiterea aprobărilor de toaletare şi doborâre a arborilor aflaţi pe domeniul public şi privat al Municipiului Brăila, comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Brăila (Instituţia Arhitectului Şef şi Direcţia Tehnică), Poliţia Locală Brăila şi S.U.P. „Seroplant” Brăila.
S-a acționat în cadrul dispozitivului comun de ordine publică în vederea respectării măsurilor de prevenire a răspîndirii Covid-19.
- J) ALTE ACTIVITĂŢI:
În perioada 22 – 29.09.2020 s-a acţionat cu un număr de 8 patrule pe raza municipiului, sub coordonarea operațională a I.P.J. Brăila – Poliția Municipiului, pe linia aplicării și respectării măsurilor de prevenire și control a infecțiilor COVID-19, aplicabile pe durata stării de alertă, conform Legii nr.55/2020 în contextul prelungirii stării de alertă prin H.G.nr.553/2020.
Totodată, un număr de 17 polițiști locali a acționat zilnic pentru asigurarea menținerii ordinii publice pe raza municipiului Brăila, în zonele unde, de regulă, sunt semnalate aglomerări de persoane, pentru respectarea actelor normative menționate mai sus.
În aceste acțiuni sunt angrenate 9 autospeciale de serviciu aparținând Poliției Locale Brăila.
– În ziua de 24.09.2020, în intervalul orar 18:00 – 20:00, în holul Filarmonicii – Casa Tineretului, a avut loc evenimentul „Recital Cameral” organizat de Filarmonica ,,Lyra – George Cavadia”. Un dispozitiv format din 4 poliţişti locali a asigurat ordinea şi liniştea publică pe durata evenimentului. Nu s-au semnalat incidente.
– În ziua de 26.09.2020, cu ocazia organizării de către Teatrul „Maria Filotti” Brăila, în colaborare cu Primăria Brăila, a unui spectacol în aer liber, în cadrul Programului TMF – ESTIVAL (pe scena modulară amplasată în parcarea de la intersecția str.Mihail Serbastian cu str.Mihai Eminescu), un dispozitiv format din 6 poliţişti locali din cadrul Serviciului Ordine Publică a asigurat ordinea publică pe toată durata evenimentului. Nu au fost semnalate incidente.