PESCUIT CU UNELTE NEAUTORIZATE

 * Jandarmii brăileni au acţionat  pentru protecţia  fondului piscicol natural.

Duminică, 04 octombrie a.c.,  efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila,  pe timpul unei acţiuni privind protecţia fondului piscicol natural, au depistat, în jurul orei 1000, în apropiere de comuna Stăncuța, un bărbat în vârstă de 56 de ani  care  pescuia cu ajutorul unui prostovol, în jurul orei 1100 , între localitățile Măru Roșu și Însurăței, un bărbat în vârstă de 64 de ani care pescuia cu ajutorul unei năpătci, iar în jurul orei 1230 , au mai depistat la stația de repompare de pe raza localității Spiru Haret, un bărbat în vârstă de 55 de ani care pescuia cu ajutorul unei năpătci.

În cauză, jandarmii au întocmit  procesele-verbale de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de “ producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 64, litera I din OUG 23/2008 .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *