120 de proiecte la ședința de azi a CLM Brăila

Astazi, 21 decembrie, de la ora 09.00, are loc sedinta ordinara a Consiliului Local Municipal Braila, cu urmatoarea ordine de zi:  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificarea C.L.M. Brăila nr. 65/20.02.2020 referitoare la „Aprobarea numărului de burse și a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvență din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe anul 2020”. – avize Comisiile nr. 1 și 4

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Acordarea de granturi unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Brăila pentru premierea elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2019-2020 (olimpiade școlare/competiții internaționale și naționale). – avize Comisiile nr. 1 și 4

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali Badiu Virginia Loredana și Neacșu Cornelia membri în A.G.A. la societatea A.P.T. S.A. Brăila privind:Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR S.A. Brăila, pentru trimestrul IV 2020.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de domnii consilieri Pătărlăgeanu Valentin și Tudose Daniel, membri în A.G.A. la societatea BRAICAR S.A. Brăila privind:Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societății BRAICAR S.A. BRĂILA, la trimestrul IV2020.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila, pe anul 2020. –aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SERVICIULUI DE UTILITATE PUBLICĂ DE ADMINISTRARE ȘI GOSPODĂRIRE LOCALĂ BRĂILA, pe anul 2020.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al  SERVICIULUI DE UTILITATE PUBLICĂ SEROPLANT BRĂILA, pe anul 2020.aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Aprobarea execuţiei bugetului general centralizat al Municipiului Brăila preliminat la 31.12.2020. –aviz Comisia nr.1

   

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila pe anul 2020.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Rectificarea bugetului general centralizat al Municipiului Brăila pe anul 2020.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Stabilirea plafonului creanțelor fiscale care pot fi anulate pe anul 2020.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea tarifelor și taxelor utilizate de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila, pentru activitățile desfășurate pe domeniul public, începând cu anul 2021 – aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea taxelor speciale practicate de Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor Brăila, aplicabile în anul fiscal 2021. – aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali Badiu Virginia Loredana și Neacșu Cornelia membri în A.G.A. la societatea A.P.T. S.A. Brăila privind:Aprobarea prețurilor și tarifelor percepute de societatea ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR S.A. Brăila, începând cu 01.01.2021.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Aprobarea Normelor de fundamentare a tarifelor practicate de către Serviciul de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară Brăila, începând cu 01.01.2021.–aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: ModificareaC.L.M. nr. 130/30.05.2014 referitoare laÎnregistrarea şi ţinerea evidenţei mopedelor conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a H.G.R. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002”, modificată prin H.C.L.M. nr. 736/23.12.2019. – avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Aprobarea prețurilor și tarifelor pentru activitatea de întreținere și amenajare a zonelor verzi de pe raza Municipiului Brăila, începând cu 01.2021. –aviz Comisia nr.1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificarea H.C.L.M. nr. 507/30.09.2019 privind ”Organizarea şi desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi în Municipiul Brăila, conform Legii nr. 38/2003,  privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare”. –avize Comisiile nr. 1, 3 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificarea H.C.L.M. nr. 282/27.10.2015 privind ”Aprobarea înregistrării și ținerii evidenței vehiculelor și utilajelor pentru care nu există obligația înmatriculării, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002”. –avize Comisiile nr. 1, 3 și 5

  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:AprobareaRegulamentului şi a Caietului de sarcini ale serviciului de producere a materialului dendrofloricol și de administrare a spațiilor verzi de pe domeniul public și privat al Municipiului Brăila, prestat prin modalitatea de gestiune directă de către Serviciul de Utilitate Publică Seroplant Brăila.avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificarea C.L.M. nr. 99/30.03.2017, referitoare laAprobarea asocierii Municipiului Brăila cu Judeţul Brăilaşi Comuna Chiscani, în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Cooperare și Parteneriat Local a Stațiunii Lacu Sărat Brăila”.avize Comisiile nr. 1, 2 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Stabilirea numărului mediu lunar al legitimațiilor pentru care Direcția de Asistență Socială va asigura plata gratuității transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă persoanelor cu dizabilități încadrate în gradul grav și accentuat de handicap, asistenților personali cât și însoțitorilor acestora, pentru anul 2021. –aviz Comisia nr.4

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Aprobarea, pentru anul 2021, a încheierii convențiilor provizorii pentru acordarea de servicii de asistență socială, încheiate între Consiliul Local Municipal Brăila, prin Direcția de Asistență Socială și asociația/fundația/cultul recunoscut în România selectată/selectat în baza Legii nr.34/1998. – avize Comisiile nr. 1, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții <Consolidare și reabilitare corp A și B Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila>. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea cofinanțării obiectivului de investiții <Consolidare și reabilitare corp A și B Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila>.avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de domnii consilieri Pătărlăgeanu Valentin și Tudose Daniel, membri în A.G.A. la societatea BRAICAR S.A. Brăila privind:ModificareaC.L.M. Brăila nr. 535/31.10.2018 referitoare la „Aprobarea majorării capitalului social prin emisiunea de noi acțiuni la societatea BRAICAR S.A. BRĂILA”.– avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificare și completarea H.C.L.M. Brăila nr. 548/31.10.2018 referitoare la „Aprobarea Studiului de oportunitate a modalității de gestiune, a Regulamentului și a Caietului de sarcini ale serviciului de administrare, întreținere și exploatare a Patinoarului artificial din Municipiul Brăila”.–avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Modificarea anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 7/31.01.2020 referitoare la <Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice „Lacu Sărat” Brăila>. – avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Modificarea anexelor 1 și 2 la H.C.L.M. Brăila nr. 8/31.01.2020 referitoare la <Aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor sociale din cadrul Complexului Rezidențial „Sfânta Maria” Brăila, instituție de asistență socială cu personalitate juridică>.– avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Modificarea anexei la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2020 referitoare la <Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Brăila>.– avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificarea şi completarea H.C.L.M. Brăila nr. 196/29.04.2020 referitoare la “Acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuţii din Municipiul Brăila”.– avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:ModificareaC.L.M. Brăila nr. 226/17.05.2018 referitoare la „Aprobarea proiectului <Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio>și a cheltuielilor legate de proiect”.- avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Aprobarea Contractului – cadru pentru acoperirea costurilor nete de gestionare a deșeurilor de ambalaje din deșeuri municipale colectate și transportate separat, stocate temporar și sortate și încredințarea în vederea valorificării deșeurilor de ambalaje la nivelul U.A.T. – Municipiul Brăila, ce va fi încheiat între Municipiul Brăila prin Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila, organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului și operatorii serviciului public de salubrizare din Municipiul Brăila. – avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Prelungirea contractului de închiriere a spaţiului cu altă destinație decât aceea de locuință, aparţinând domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Mihai Eminescu, nr.46, etaj, atribuit PARTIDULUI ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR – ALDE, în vederea desfăşurării activităţii. – aviz Comisia nr.2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Bd. Al. I. Cuza, nr. 10-12, evidențiată la rolul fiscal nr. 2400636, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.– aviz Comisia nr.1 

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere, nr. 9, evidențiată la rolul fiscal nr. 2020225, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr.1 

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2021, pentru terenul situat în Municipiul Brăila, str. Golești, nr. 11, evidențiat la rolul fiscal nr. 2400440, ca urmare a constatării stării tehnice necorespunzătoare.-  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Hepites, nr. 2, evidențiată la rolul fiscal nr. 2011083, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.-  aviz Comisia nr. 1

  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Mihai Eminescu, nr. 17, evidențiată la rolul fiscalnr. 2400011, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijita.-  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Mihai Eminescu, nr. 26, evidențiată la rolul fiscal nr. 2400082, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.-  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Mihai Eminescu, nr. 35, evidențiată la rolul fiscal nr. 2080132, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijita.-  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu, nr. 35, evidențiată la rolul fiscal nr. 2010228, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Mihai Eminescu, nr. 49, evidențiată la rolul fiscal nr. 2130024, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.-  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Orientului, nr. 5, evidențiată la rolul fiscal nr. 2090171, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2021, pentru terenul situat în Municipiul Brăila, str. Orientului, nr. 7, evidențiat la rolul fiscal nr. 2090171, ca urmare a constatării stării tehnice necorespunzătoare.-  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Panait Istrati, nr. 1, evidențiată la rolul fiscal nr. 2090158, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijita. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Piața Traian, nr. 4, evidențiată la rolul fiscal nr. 2060045, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijita.- aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Albiei nr. 11, evidențiată la rolul fiscal nr. 1015513, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

 

 

 

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Ana Aslan nr. 32, evidențiată la rolul fiscal nr. 1510203, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Ana Aslan nr. 34, evidențiată la rolul fiscal nr. 1010134, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Ana Aslan nr. 34, evidențiată la rolul fiscal nr. 1511334, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Ana Aslan nr. 38, evidențiată la rolul fiscal nr. 1052252, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Ana Aslan nr. 34, evidențiată la rolul fiscal nr. 1010133, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 2, evidențiată la rolul fiscal nr. 1016499, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 4, evidențiată în rolul fiscal nr. 1516103, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 4, evidențiată la rolul fiscal nr. 1011118, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 8, evidențiată la rolul fiscal nr. 1581745, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 8, evidențiată la rolul fiscal nr. 1016316, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 8, evidențiată la rolul fiscal nr. 1516969, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Belvedere nr. 8, evidențiată la rolul fiscal nr. 1511435, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brasoveni nr. 2, evidențiată la rolul fiscal nr. 1610971, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 13, evidențiată la rolul fiscal nr. 1513817, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 13, evidențiată la rolul fiscal nr. 1011166, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 13, evidențiată la rolul fiscal nr. 1011163, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 13, evidențiată la rolul fiscal nr. 1516559, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 16, evidențiată la rolul fiscal nr. 1512155, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 16, evidențiată la rolul fiscal nr. 1512156, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 17, evidențiată la rolul fiscal nr. 1624137, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Brașoveni nr. 18, evidențiată la rolul fiscal nr. 1515251, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Dimitrie Bolintineanu nr. 15, evidențiată la rolul fiscal nr. 1016194, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. D. Bolintineanu nr. 15, evidențiată la rolul fiscal nr. 1515594, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Fortificației nr. 21, evidențiată la rolul fiscal nr. 1019401, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Golești nr. 31, evidențiată la rolul fiscal nr. 1511563, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Golești nr. 53, evidențiată la rolul fiscal nr. 1017784, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Grădinii Publice nr. 7, evidențiată la rolul fiscal nr. 1400824, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. I.L. Caragiale nr. 3, evidențiată la rolul fiscal nr. 1173064, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.- aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. I.L. Caragiale nr. 11, evidențiată la rolul fiscal nr. 1643469, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Logofăt Tăutu nr. 12, evidențiată la rolul fiscal nr. 1515013, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mărăști nr. 7 – 9, evidențiată la rolul fiscal nr. 1012399, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mărăști nr.19, evidențiată la rolul fiscal nr. 1381695, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mărăști nr. 21, evidențiată la rolul fiscal nr. 1516217, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mărăști nr. 27, evidențiată la rolul fiscal nr. 1019754, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 16, evidențiată la rolul fiscal nr. 1086824, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 16, evidențiată la rolul fiscal nr. 1401476, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 16, evidențiată la rolul fiscal nr.1080140, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 41, evidențiată la rolul fiscal nr.­­­ 1086351, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 43, evidențiată la rolul fiscal nr. 1080156, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 55, evidențiată la rolul fiscal nr. 1085325, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Bd. Panait Istrati nr. 1, evidențiată la rolul fiscal nr. 1019670, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, Bd. Panait Istrati nr. 5, evidențiată la rolul fiscal nr. 1013110, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Petru Maior nr. 19, evidențiată la rolul fiscal nr. 1012784, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Petru Maior nr. 21, evidențiată la rolul fiscal nr. 1510392, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Polonă nr. 12, evidențiată la rolul fiscal nr. 1012904, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Radu S. Campiniunr. 11, evidențiată la rolul fiscal nr. 1406794, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Radu S. Campiniu nr. 15, evidențiată la rolul fiscal nr. 1017650, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Radu S. Campiniu nr. 15, evidențiată la rolul fiscal nr. 1011237, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. –  aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2021, pentru clădirea situată în Municipiul Brăila, str. Prof. Dr. Gh. Marinescu nr. 1, evidențiată la rolul fiscal nr. 1011736, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită. – aviz Comisia nr. 1

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Îndreptarea erorii materiale strecurate la art. 1 din C.L.M. Brăila nr. 389/31.08.2020 referitoare la „Modificarea reţelei şcolare de învăţământ în Municipiul Brăila pentru anul şcolar 2020 – 2021”. – aviz Comisia nr. 4

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Modificarea și completarea H.C.L.M. nr.471/19.09.2020 referitoare la „Aprobarea Studiului de oportunitate privind modalitatea de gestiune a serviciului public de administrare a piețelor, târgurilor, oboarelor și a Grădinii Zoologice din municipiul Brăila”. – avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

  

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Completarea Inventarului Domeniului Public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila nr. 325/30.09.2011, cu o nouă poziție nr. 15,a Capitolului G,Subcapitolul G4 – „Parcuri publice, zone de agrement”, conform documentației cadastrale și a raportului de evaluare.– avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea ieșirii din indiviziune prin partaj convențional și plata echivalentului cotei corespunzătoare din imobilul situat în Brăila, str. Cazasului nr. 22, ce aparține Municipiului Brăila.– aviz Comisia nr.2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Schimbarea destinației spațiului situat în Brăila, Calea Galați nr. 5 – 7 (Corp C2), din regim de locuință, în spațiu cu altă destinație, în vederea scoaterii la licitație pentru închiriere. – avize Comisiile nr. 2 și 4

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Exprimarea acordului Consiliului Local Municipal Brăila, pentru executarea unor lucrări de construire/desființare pe terenuri ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Brăila.- aviz Comisia nr. 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Actualizarea datelor de identificare ale bunului denumit strada Matei Basarab, înscrisînInventarul domeniului public al Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. Brăila 325/30.09.2011, la Capitolul A „Străzi”,poziția nr. 265, conform documentației cadastrale și a raportului de evaluare nr. 17/25.11.2020.– avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Închirierea prin încredințare directă a unor terenuri ce aparțin domeniului public al Municipiului Brăila ce pot fi ocupate de construcții tip balcon, alei acces, extinderi spații comerciale, alte construcții autorizate, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila 421/31.08.2020.– avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Completarea C.L.M. Brăila nr. 51/27.02.2009 referitoare la „Atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Brăila, a unor imobile, în vederea înscrierii acestora în cartea funciară”. – avize Comisiile nr. 1, 2 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului ce aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de 269,00 mp, situat în Brăila, str. Ghe. Constantinescu nr. 109 lot 1A, NCP 16910, solicitantului CIOCAN MIHĂIȚĂ – GABRIEL, teren pe care se află amplasată construcția C1, proprietatea acestuia. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului ce aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de 259,00 mp, situat în Brăila, str. Radu Portocală nr. 13, NCP 83582, solicitanților ION GEORGE și TARAHOI IULIANA ALEXANDRA, teren pe care se află amplasată construcția C1, proprietatea acestora. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea vânzării locuinței situată în Municipiul Brăila, str. Alba, nr. 7, parter, ap. 3, conform Legii nr. 112/1995, coroborată cu Legea 10/2001. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea vânzării locuinței situată în Municipiul Brăila, Bulevardul Alexandru Ioan Cuza nr. 157, et. 1, ap. 5, conform Legii nr. 112/1995, coroborată cu Legea nr. 10/2001. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea vânzării locuinței situată în Municipiul Brăila, str. Orientului, nr. 1, parter, conform Legii nr. 112/1995, coroborată cu Legea 10/2001. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea vânzării locuinței situată în Municipiul Brăila, str. Rahova 188, parter, ap. 4, conform Legii nr. 112/1995, coroborată cu Legea nr. 10/2001. – avize Comisiile nr. 1 și 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Neexercitarea dreptului de preempţiune al Municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. 1 Decembrie 1918 nr. 110, parter (teren+construcție), NCP 89262, NCP 81999-C1-U2– avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Neexercitarea dreptului de preempţiune al Municipiului Brăila pentru imobilul situat în Brăila, str. Zidari nr. 12 lot 1, NCP 8375, 8375-C1, 8375-C3.– avize Comisiile nr. 1, 2, 3, 4 și 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru obiectivul „SCHIMBARE DE DESTINAȚIE DIN LOCUINȚĂ SUBSOL TEHNIC PARTER ȘI ETAJ, ÎN SPAȚIU COMERCIAL – ALIMENTAȚIE PUBLICĂ, ACTIVITĂȚI DE CATERING, RESTAURANT”,la adresa din Municipiul Brăila, str. Vlad Țepeș, nr. 2A și Calea Călărașilor, nr. 247, lot 2/3 – NRC. 93488, inițiat de RENȚEA AURELIAN și RENȚEA MARILENA.aviz Comisia nr. 2

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Reluarea procedurii pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al societății ECO S.A. Brăila, mandatul 2018 – 2022, pentru 2 posturi vacante, aprobată prin H.C.L.M. Brăila nr. 226/29.04.2020 și suspendată prin H.C.L.M. Brăila nr. 567/06.10.2020. – aviz Comisia nr. 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind:Desemnarea a doi consilieri locali care să facă parte din comisia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale Secretarului General al Municipiului Brăila. aviz Comisia nr. 5

 

  • Proiect de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Brăila privind: Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna ianuarie

 

  • Informare privind:Procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al societății ECO S.A. Brăila, mandatul 2018 – 2022, reluată conform Sentinței nr. 72/FCA/2020, emisă de Tribunalul Brăila – Secția a-II-a civilă de Contencios administrativ și fiscal.

 

  • Alte probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *