Ce facem cu lumânarea rămasă de la Inviere?

  • Invierea Domnului este una dintre cele mai importante si mai frumoase sărbători ale crestinatatii. Ea are darul de a aduce familia impreună,  fiind plină de obiceiuri.

In noaptea de Inviere, credinciosii sunt incurajati sa meargă la biserică si să ia lumină. Ei trebuie sa aducă de acasă o lumânare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate părintele din altar. Lumina este simbolul Invierii.

Cele mai multe familii păstrează restul de lumânare rămasă nearsă după slujbă si o reaprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz. La sfarsitul slujbei de Inviere, preotul imparte tuturor Sfintele Pasti si ii impărtăseste pe cei mici.

Lumânarea este lumina Invierii Domnului, a biruintei binelui asupra răului si a vietii asupra mortii. Ducem lumina in casele noastre pentru a binecuvanta locuinta si pentru a o feri de rele. Este cea care in noaptea invierii fiecare credincios o poartă in mina si pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfintului Altar. Această lumânare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului păcatului. Multi păstrează restul de lumanare rămasă nearsă după slujbă sau o aruncă la gunoi. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?

Am cântat Hristos a Inviat!– imnul care a adus și unora, și altora, bucurie pe chip. Bucurie pe care am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și mai apoi, în liniștea căminului. Am luat lumina cu noi. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei

De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.

De aceea, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.

Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *