De mâine pe faleza brăileană „Festivalul Peștelui”

În perioada 16 – 19 septembrie va avea loc, pe Esplanada Dunării, cea de-a treia ediție a Festivalului Peștelui. Cele mai bune preparate din pește îi vor aștepta pe pofticioși la standurile amenajate în acest sens, însă nu sunt uitați nici iubitorii dulciurilor, care vor avea de unde alege o tratație dulce. Sâmbătă și duminică, cei prezenți la eveniment vor fi delectați cu show-uri culinare și concerte pe măsură.

Astfel, sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, chefi de la restaurantele brăilene „Pește și vin” și „Sunrise Marina” le vor arăta celor prezenți cum să gătească câteva rețete din propriile meniuri. Urmează apoi Ansamblul de dansuri „Pandelașul” și, în încheiere, Damian Drăghici & Brothers.

Duminică, chef Horia Vârlan va oferi publicului un show culinar în stilul consacrat, urmat de concerte susținute de Jampa Orchestra și Mahala Rai Banda. Cei interesați vor putea participa la atelierul de dezvoltare a aptitudinilor practice pe tema pescuitului, organizat de către Biblioteca Județeană „Panait Istrati” sau la atelierele de ceramică ori de revitalizare a țesăturilor tradiționale, organizate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *