Sfinţirea bisericii din localitatea Berleşti, judeţul Brăila

Credincioşii din mica localitate Berleşti, judeţul Brăila, au trăit ieri, 17 octombrie 2021, momente de bucurie şi de profundă simţire duhovnicească prin participarea la sfinţirea bisericii parohiale închinată Sfântului Ierarh Nicolae.

Întrucât astăzi s-au împlinit 25 de ani de la momentul trecerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Galaţi, Biserica din Berleşti aprimit ca al doilea hram această sărbătoarea eparhială.

Slujba de sfinţirea fost săvârşită de chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor, autorităţilor locale, precum şi a credincioşilor din localitatea Berleşti, dar şi din alte localități veniţi special pentru a participa la acest eveniment.

Ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii şi a evidenţiat lucrarea deosebită realizată de preoţila această parohie, sprijiniţi de fiii satului şi bunii credincioşi din zonă.

După slujba de sfinţire, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica acestei localităţi.

În omilia la această duminică, Părintele Arhiepiscop Casian a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică de la Sfântul Luca în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne prezintă Pilda Semănătorului, una dintre cele mai frumoase pilde, plină de înţelesuri duhovniceşti.

Chiriarhul Dunării de Jos a amintit celor prezenţi că zilele de 16 şi 17 octombrie reprezintă,în fiecare an, momente de mare profunzime duhovnicească pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât în data de 16 octombrie 1996, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la ceas de Vecernie, ajungeau la Galaţi moaştele primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul Galaţiului şi al întregii eparhii, dar şi ocrotitor spiritual al României.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a amintit celor prezenţi şi despre viaţa părintelui arhimandrit Dometie Manolache, un mare duhovnic al neamului nostru, care şi-a petrecut perioada copilăriei în această zonă a Brăilei, precizând totodată că, sora părintelui Dometie, Eugenia Manolache, mai târziu Maica Eupraxia, a slujit ca învăţătoare în satul Târlele Filiu.

La chinonic, Grupul catehetic de copii la Parohia Perişoru, îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, au susţinut un program cultural ce a cuprins interpretarea de cântece religioase şi patriotice.

Pentru credincioşii participanţi la această sărbătoare, trecerea prin Sfântul Altar şi închinarea la Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, au reprezentat momente unice pline de evlavie şiemoţie sfântă.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru preoţii, ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş trecuţi la cele veşnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *