Prins beat criță la volan

  • Cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 02:10, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila l-au oprit în trafic pe un brăilean, în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Galați, din municipiul Brăila.

Jandarmii au constatat că tânărul emana halenă alcoolică, la fața locului prezentându-se și polițiști din cadrul Biroului Rutier care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, precum și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *